"Brexitul schimbă multe lucruri, dar noi avem de înfruntat mai mult decât Brexit-ul. Noi trebuie să facem faţă unui Glexit, o ieşire din globalizare aşa cum o ştim sau cel puţin din nemulţumirile create de ea. Europa se redefineşte. Nu trebuie să o facă în competiţie cu alte naţiuni, nu trebuie să se izoleze şi nu trebuie să discrimineze în rândul membrilor săi. Când există multă incertitudine pe plan extern, prima noastră grijă este să ne păstrăm casa în ordine şi să menţinem sensul direcţiei. Peste un an şi jumătate România va deţine preşedinţia UE. Din această poziţie va trebui să contribuim la dezbaterea europeană şi cred că această conferinţă este primul pas în această direcţie", a spus Liviu Voinea.
Potrivit acestuia, România a fost convergentă chiar şi pe perioada crizei, dar este departe de a-şi realiza potenţialul. De asemenea, sectorul bancar nu îşi realizează potenţialul său, rata ridicată de solvabilitate şi lichiditatea în exces arătând că unele resurse nu sunt folosite.
"Comparativ cu perioada de preaderare, economia României este mai dezvoltată, mai rezistentă la şocuri, creşterea economică este mai robustă, structura economiei se schimbă în favoarea serviciilor şi a produselor industriale cu valoare adăugată mai mare, deficitul de cont curent este mai mic şi mai uşor de finanţat, inflaţia este sub control, ratele sunt la un minim istoric. Totuşi, acest proces de convergenţă este dezechilibrat. Creşterea nu este distribuită egal şi asta poate crea tensiuni. În timp ce PIB converge încet dar sigur spre media UE, veniturile la buget nu. Faptul că avem cele mai scăzute venituri bugetare raportat la PIB din UE şi chiar în scădere afectează nivelul investiţiilor publice date fiind contrângerile bugetare severe. Suntem departe de a ne realiza potenţialul", a mai afirmat Voinea.
Potrivit Consiliului Fiscal, ponderea în produsul intern brut a veniturilor colectate din taxe şi impozite este de 25,4% în România, procent care situează ţara pe penultimul loc în UE.
AGERPRES