'În ceea ce priveşte Programul Prima Casă, numărul debitorilor era, la finele anului trecut, de 159.106 persoane, adică 91,4% din toţi debitorii care au luat credite ipotecare. Rata de neperformanţă a acestor credite este de 0,04%. La finele anului 2015, un număr de 474.420 de persoane aveau credite garantate cu imobil şi exista un sold de 77 miliarde de lei. Din acest total, 174.000 de debitori au contractat credite ipotecare, 155.000 alte credite, iar 163.000 au contractat credite de consum cu garanţii ipotecare', a spus Voinea.
Potrivit oficialului BNR, majoritatea românilor s-au împrumutat în valută, respectiv 316.000 de persoane, iar 10% au contractat împrumuturi în franci elveţieni, cu un sold de 7,3 miliarde lei.
'Majoritatea debitelor, adică 99%, au valori de sub 150.000 de euro. Rata creditelor neperformante aferentă creditelor ipotecare este de 2,6%, iar numărul debitelor cu restanţe între 30 şi 90 de zile, la 31 decembrie 2015, este de 13.443, în timp ce cu întârzieri mai mari de 90 de zile se aflau 17.500. De asemenea, 3.099 de persoane aveau restanţe pe credite ipotecare între 30 şi 90 de zile. Din totalul creditelor acordate, 96% au garantat cu clădire rezidenţială, restul cu terenuri. Rata de neperformanţă pentru cei care au garantat cu terenuri era de 30%, iar la cei care au garantat cu case, de 4%', a menţionat viceguvernatorul BNR.
Propunerea referitoare la Programul 'Prima casă' este discutată de Comisia de fond.
Senatorii din Comisia Economică, respectiv Comisia Juridică discută, miercuri, pe marginea propunerii legislative privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.
Proiectul de Lege privind darea în plată a primit, marţi, aviz favorabil din partea Comisiei de Buget din Senat, cu o serie de amendamente, respectiv înlocuirea sintagmei "persoană fizică" cu "consumator" şi prelungirea termenului de notificare de la 15 la 30 de zile, timp în care se suspendă orice plată a debitorului pentru creditul respectiv şi orice acţiune de executare.
În schimb, propunerile Băncii Naţionale a României (BNR) de plafonare a sumei creditului la 150.000 de euro şi condiţia ca debitorul să aibă un grad de îndatorare mai mare de 65% au fost respinse. De asemenea, a fost respins şi amendamentul depus de iniţiatorul Legii, deputatul Daniel Zamfir, care prevedea ca persoanele care au fost executate silit deja, dar au rămas cu datorii la bancă, să le fie şterse aceste datorii.
După ce va trece de votul din plenul Senatului, proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor, for decizional.
Sursa: Agerpres