"Pentru anul curent avem 500 milioane lei în buget. De asemenea, pentru anii următori există mai multe variabile care trebuie avute în vedere, dar oricum nu mai puţin de 500 milioane lei pentru că deja avem angajamente care acum s-au transformat în tot atâtea obligaţii", a spus Voinea, citat de Mediafax.ro
Premierul Victor Ponta a anunţat la începutul lunii februarie că statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale aferente pentru firmele care creează minimum 20 locuri de muncă.
"Pentru companiile care creează minim 20 de locuri de muncă, statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielii salariale. Deci, nu e vorba de o scădere a impozitului sau a contribuţiilor sociale, e vorba de jumătate din cheltuiala salarială, din tot ce în limbajul comun înseamnă salariul pe care îl plăteşte angajatorul privat", a spus Ponta.
Schema de ajutor de stat a fost convenită că Fondul Monetar Internaţional.
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat că statul va suporta din costul salarial atât salariul net, cât şi taxele aferente, iar schema de ajutor va fi valabilă timp de şapte ani, cu începere de la 1 iulie 2014.
Normele de aplicare vor fi prezentate la începutul lunii aprilie, astfel încât să fie posibile preînscrieri până la 1 iulie.
Conform sistemului pregătit de autorităţi, firmele vor achita întregul cost salarial pentru locurile de muncă nou-create, dar vor deconta trimestrial jumătate din acest cost. Condiţia, atât pentru firmele nou-înfiinţate, cât şi pentru cele aflate deja în funcţiune, este să fie create minimum 20 locuri de muncă. Firmele care creează minimum 20 locuri de muncă într-un an pot apela la această schemă de ajutor şi pe parcursul următorilor ani de aplicare a sistemului, în aceleaşi condiţii.