Deprecierea monedei naţionale faţă de euro este una mai degrabă simbolică şi am încredere într-un curs stabil în acest an, a afirmat, ieri, la un post de televiziune la, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, după ce euroa s-a apreciat ieri până la 4,5290 lei, cel mai scăzut nivel al leului din 20 iunie 2013 până în prezent.
‘Deprecierea leului faţă de euro este una mai degrabă simbolică. Eu am încredere într-un curs stabil şi anul acesta. Bugetul este construit pe un curs de 4,45 lei/euro. Dacă investitorii ar miza pe deprecierea semnificativă a leului, atunci când împrumută statul în lei i-ar cere nişte dobânzi mai mari şi pe termen lung, şi pe termen scurt’, a spus Voinea.
Leul şi-a reluat joi deprecierea în faţa monedei unice europene, Banca Naţională a României anunţând un curs de 4,5290 lei/euro, în creştere cu 3,11 bani (0,69%) faţă de şedinţa anterioară, când euro valora 4,4979 lei/euro.
Cotaţia monedei naţionale de joi este este cea mai slabă începând din 20 iunie 2013, când cursul BNR a fost de 4,5340 lei/euro.
Citiți și:
Aceste evoluţii survin măsurilor luate marți de banca centrală care a decis reducerea dobânzi de politică monetară până la un minim istoric de 3,75% dar şi diminuarea cotei de rezervă minimă obligatorie impusă băncilor.
În acest fel, banca naţională a eliberat lichiditate în piaţă. De altfel, guvernatorul Mugur Isărescu a anticipat efectele măsurilor luate marți. “În mod normal ar trebui să se ducă (rezervele minime obligatorii în lei eliberate -n.r.) spre deprecierea monedei, dar eu cred că nu o să se întâmple”, a spus, marți, guvernatorul.