Datele negative venite dinspre economia americană au reuşit să distrugă optimismul din piaţă apărut după reducerile de dobândă operate de Fed şi să alimenteze temerile cu privire la recesiune.
SBI din Slovenia a scăzut 1,77%, la 10.059,18 puncte, BUX de la Budapesta a scăzut 1,32%, la 23.164,57, în timp ce Sofix de la Sofia şi WIG din Polonia au reuşit să crească 0,40%, la 1.408,96, respectiv 47.929,50 puncte. Cea mai bună evoluţie a înregistrat-o PX din Cehia, în creştere cu 2,19%, la 1.532,50. În acelaşi timp, DAX din Germania a închis „pe zero“, la 6.847,51 puncte, iar EuroStoxx50 a scăzut 0,86%, la 3.760,12.
Indicele BET de la Bucureşti a scăzut 2,53%, adică 189,40 puncte, la 7.305,13, performanţa lui de la începutul anului fiind în prezent de -25,65%.
sursa: www.wbs.ro