Bursa românească a înregistrat o creştere istorică de aproape 10% într-o singură sesiune de tranzacţionare.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a avut parte de o variaţie istorică în şedinţa din 10 mai. Dacă în săptămâna anterioară avea parte de o scădere ameţitoare, de aproape 5% două zile la rând, lunea trecută a urcat aproape 10% într-o singură sesiune de tranzacţionare. Chiar dacă aprecierea istorică a fost urmată de o depreciere (normală după o asemenea euforie) de 4,4%, zilele următoare au revenit pe plus, iar la finele şedinţei de joi indicele compozit BET-C indica o creştere de aproape 16% faţă de finele anului trecut. Practic, bursa a fost antrenată într-un leagăn foarte mare de către situţia internaţională. BVB nu a fost singura piaţă cu astfel de variaţii, majoritatea burselor dezvoltate înregistrând o volatilitate apropiată ca anvergură.
Entuziasmul pieţelor dezvoltate din vestul Europei, dar şi din SUA sau Japonia, a fost generat de planul financiar aprobat de Uniunea Europeană, de sprijinire a monedei euro, în valoare de 750 de miliarde de euro. Planul este similar celui lansat în Statele Unite ale Americii după prăbuşirea băncii de investiţii Lehman Brothers şi urmează să limiteze influenţele crizei din Grecia. Cu alte cuvinte, UE se angajează să facă tot ce trebuie pentru a evita o criză capabilă să ducă la dispariţia monedei sau la destrămarea zonei euro. Mai mult decât atât, măsura era necesară şi pentru calmarea pieţelor interne, speriate de anvergura unei eventuale crize, similare cu cea elenă, în Spania sau Portugalia. Cel puţin pentru moment, planul a funcţionat.
Un alt efect pozitiv a fost limitarea achiziţiilor de bonduri spaniole şi italiene de către Banca Centrală a Europei şi de către băncile centrale ale statelor din zona euro. Oficialii instituţiilor au arătat astfel că piaţa este suficient de calmă pentru a achiziţiona bondurile la dobânzile actuale, fără a mai cere majorări de risc.
„Având în vedere atât contextul global, cât şi cel intern, 2010 are toate şansele să nu mai fie acel an de echilibru la care ne aşteptam cu toţii anul trecut, urmând în continuare o perioadă de ajustări economice“, spune Andreea Gheorghe, directorul departamentului de analiză al Intercapital Invest. „Aşteptările pentru trecerea la o dinamică pozitivă a profiturilor şi veniturilor multor companii sau o revenire a creditării în cea de-a doua parte a anului curent au fost transferate, în acest moment, pentru anul 2011“, adaugă aceasta. Economia autohtonă are chiar mai multe probleme, în condiţiile în care măsurile anunţate, de reducere a cheltuielilor bugetare, ar putea fi blocate parţial de convulsiile sociale.
Evident, bursa va continua variaţiile mari cu care ne-a obişnuit şi până acum. Deocamdată însă, evoluţia anuală rămâne pozitivă, cu semnale semnificative de intrare într-o corecţie negativă. Variaţia plus/minus de la o zi la alta va continua şi în următoarele luni.
Aşteptările pentru revenirea profituri-lor şi veniturilor companiilor au fost transferate pentru anul viitor.
Andreea Gheorghe, director departament Intercapital Invest