Institutia financiara cu cele mai multe procese legate de clauze abuzive in contractele de credit acuza judecatorii, prin vocea directorului juridic, ca au dat hotarari in procese pierdute de banca fara a tine cont de dovezi si de prevederile legale, ci de interese personale subiective.
"Clientii judecatori cu credite au inceput, in 2010, aceasta cruciada impotriva bancii. Zonele in care ne-am simtit in special prejudiciati sunt Iasi, Timisoara, Mehedinti, Dolj, Bucuresti. Judecatori clienti, presedinti de tribunale, conducatori de curti de apel au avut procese judecate de colegii lor. A trebuit sa-si rezolve problema asta. Au venit apoi prieteni si amici care a trebuit sa-si rezolve si ei problemele", a declarat Diana Ciubotariu, directorul Directiei Juridice si Guvernanta Corporativa din Volksbank, la un seminar pe teme financiare desfasurat la Sinaia. Potrivit afirmatiilor sale, in litigiile cu clauze abuzive instantele aleg adesea "calea mai scurta", omitand sa ceara clientului sa demonstreze ca a incercat o negociere cu banca, pornind de la prezumtia de rea vointa a bancii si neacceptand solicitari din partea bancii de chemare a clientului in sala de judecata pentru a fi intrebat cum s-au derulat procedurile la acordarea creditului, astfel incat banca sa-si poata dovedi buna credinta. "Dupa 2-3 termene, judecatorul de deja lamurit, se pare, cu toate conditiile pe care legea le cere sa fie demonstrate cand ia o decizie", spune Ciubotariu.