Cea mai expusă bancă în conflictul iscat anul trecut între clienți și bănci de normele Ordonanței nr. 50/2010 revine pe piață la finele lunii cu creditul ipotecar retail, după doi ani de pauză.
Cea mai mare parte a problemelor cu clienții pe tema OUG nr. 50/2010 a fost rezolvată până în decembrie, afirmă Lucian Cojocaru, vicepreședintele băncii responsabil de clientela retail și corporate. În toamna lui 2010, clienții nemulțumiți ai Volksbank reprezentau 25% din totalul portofoliului (155.000 de clienți activi).
Multe din plângerile clienților erau legate de comisionul de risc, dar și de dobânda creditelor în euro, care nu se preciza dacă este fixă sau variabilă, aceasta fiind exprimată sub forma unui procent. Interesul băncii era să o considere variabilă, deci calculată în funcție de Euribor, a cărui creștere este așteptată, iar clienții preferau să o considere fixă, pentru a conserva costurile actuale. „Am ales o soluție de compromis: în contractele de acum dobânda este fixă o perioadă de 5 – 7 ani, după care este variabilă, adică Euribor plus o marjă. Jumătate din cei cu care am avut discuții pe tema OUG nr. 50 au agreat această formulă, alții au intrat direct pe dobândă variabilă“, spune Cojocaru.
„Ordonanța a avut un efect bun pentru că ne-am curățat contractele de prevederi care puteau fi considerate abuzive“. În prezent, 3% dintre ei mai resping modificările băncii la contractele de credit, făcute pe baza prevederilor Ordonanței nr. 50, unii dintre ei aflându-se în proces cu banca. „Dintre cei 3%, jumătate sunt dispuși încă la negocieri“, a mai spus Cojocaru. În lunile ce urmează, banca va relansa liniile de business retail. Creditul ipotecar, produsul pe care Volksbank și-a bazat creșterea agresivă care a propulsat-o în doi ani din afara Top 10 pe poziția a treia în sistemul bancar, în perioada premergătoare crizei, va fi repus pe piață la sfârșitul lunii.
Target: clienții cu bani
„Am schimbat principiile de creditare, ca să găsim un echilibru între portofoliul de credite, crescut foarte repede, și organizarea internă, care rămăsese în urmă“, spune Cojocaru. „Am relansat gama de carduri, mobile banking, am introdus cardurile cu cip, iar acum lansăm pachetele de servicii pentru persoane fizice. Totodată, am făcut un parteneriat cu Money Gram“, mai spune acesta. Targetul băncii sunt clienții cu venituri peste 1.000 de euro lunar. „Designul interior al sucursalelor, vitrinele, vor fi totodată regândite pe principii de marketing revizuite“.