În primul semestru din 2015, Volkswagen a vândut 5,04 milioane de vehicule, iar Toyota – 5,02 milioane unităţi. Livrările au scăzut cu 1,5% în cazul Toyota şi cu 0,5% la Volkswagen.
Grupul german şi-a majorat vânzările în Europa Occidentală cu peste 6%, compensând astfel încetinirea din China, cea mai mare piaţă a sa. Livrările Toyota în Europa au urcat cu 5,7 în primul semestru din acest an.
Obiectivul strategic al celor de la Wolkswagen este ca până în 2018 să devină cel mai mare producător auto din lume. Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.
Pentru a-şi îndeplini acest obiectiv, VW va trebui să facă faţă declinului din China, cea mai mare piaţă auto din lume, şi a concurenţei venite din partea modelelor ieftine ale brandurilor chineze.
"Competiţia dintre Toyota şi Volkswagen va fi foarte strânsă. Aceste companii vor trebui să se axeze mai mult pe profitabilitate decât pe vânzări', a apreciat analistul Koji Endo, de la Advanced Research Japan.
General Motors, al treilea producător auto mondial după vânzări, a anunţat recent că în primul semestru din acest an livrările sale globale au scăzut cu 1,2%, la 4,86 milioane de vehicule.
Grupul american GM a fost cel mai mare producător auto mondial timp de 77 de ani consecutiv, până în 2008, când a fost devansat de rivalul japonez Toyota.
La rândul său, grupul nipon a pierdut poziţia de lider în 2011, când cutremurul şi tsunamiul din 11 martie au paralizat temporar producţia uzinelor Toyota din nord-estul Japoniei, dar a revenit în frunte în 2012. AGERPRES