Volkswagen a anunţat vineri că a încheiat un acord pentru plata a 1,208 miliarde de dolari (1,076 miliarde euro), relatează agenţia EFE.
Volkswagen a încheiat acest acord pentru a rezolva reclamaţiile concesionarilor din SUA privind scandalul "Dieselgate".
Proiectul de acord a fost prezentat de avocatul concesionarilor şi trebuie aprobat de judecătorul Charles R. Breyer, care prezidează procedurile federale Litigii Multi District referitoare la sectorul diesel, conform unui comunicat al companiei auto.
Potrivit acordului, Volkswagen va plăti în total o sumă maximă de 1,208 miliarde de dolari, efectiv, concesionarilor, pentru a oferi beneficii adiţionale în vederea rezolvării problemelor din trecut, pentru drepturile prezente şi viitoare rezultate din deprecierea valorii francizelor.
Părţile au anunţaseră un acord de principiu în 25 august.
Conform celor stabilite, acordul nu este destinat a se aplica sau a afecta Volkswagen în afara SUA, unde elementele juridice şi faptice privind autoturismele TDI sunt diferite, menţionează comunicatul.
Pe 28 iunie, producătorul auto a acceptat să plătească 14,7 miliarde dolari (13,1 miliarde euro) clienţilor din Statele Unite pentru a rezolva scandalul motoarelor trucate.
Cu două luni înainte, Volkswagen stabilise cu autorităţile din SUA să despăgubească cu 5.000 de dolari (4.500 euro) fiecare client cu un autovehicul cu motor trucat, din totalul celor 482.000 afectate.
"Dieselgate", scandalul legat de emisiile motoarelor diesel ale grupului Volkswagen, a împlinit pe 21 septembrie un an, perioadă în care producătorul german a fost trimis în tribunale şi s-a concentrat pe "curăţarea" imaginii sale atât în faţa acţionarilor cât şi a clienţilor din SUA şi Europa.
Volkswagen a înregistrat în urmă cu un an o scădere de 18,6% la bursă, cea mai mare din ultimii şase ani, după ce a recunoscut că a manipulat datele privind emisiile poluante, fiind acuzat de agenţia americană de mediu EPA de falsificarea emisiilor la o serie dintre modelele sale.
Grupul auto a recunoscut că frauda vizează 11 milioane de autovehicule la nivel mondial şi a anunţat provizioane pentru costurile derivate din scandal.
Volkswagen s-a angajat să deruleze un "plan de acţiune" în Uniunea Europeană privind repararea autovehiculelor afectate de scandalul emisiilor, până în 2017, a anunţat Comisia Europeană într-un comunicat din 22 de septembrie.
AGERPRES