Modelul ID.4 CROZZ este fabricat de societatea mixtă pe care Volkswagen o deţine împreună cu grupul chinez FAW, în timp ce ID.4 X este produs de o altă societate mixtă, cu SAIC Motor.

Lansarea celor două modele marchează un pas important pentru Volkswagen pe piaţa vehiculelor electrice din China, unde concurează cu Tesla şi Nio Inc.
Grupul german nu a dat publicităţii preţul celor două modele.

Şeful subsidiarei VW din China, Stephan Woellenstein, a anunţat că producătorul auto va lansa opt modele electrice din familia ID. în China până în 2023.

Se așteaptă o creștere de 20 de procente a vânzărilor de vehicule electrice

Autorităţile chineze se aşteaptă la o creştere cu 20% a vânzărilor de vehicule electrice şi hibride până în 2025, de la 5% în prezent.

Analiştii se aşteaptă ca în acest an să fie vândute pe piaţa chineză aproximativ 1,1 milioane de vehicule electrice şi hibride.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Divizia de camioane a Volkswagen a cumpărat restul acțiunilor la Navistar

Traton, divizia de camioane comerciale a grupului german Volkswagen AG, a acceptat să cumpere restul acţiunilor pe care încă nu le deţine la compania americană Navistar International, oferind 44,5 de dolari per titlu, sau 3,7 miliarde de dolari în numerar, transmit DPA şi Reuters.

În 2016, Volkswagen a achiziţionat o participaţie de 16,60% în producătorul american de camioane, iar în prezent deţine aproape 16,80%. Obiectivul celor două companii era să colaboreze în domeniul achiziţiilor şi al dezvoltării tehnologiei, pentru a-şi reduce anual costurile cu 200 de milioane de dolari. De asemenea, Volkswagen vrea să-şi extindă prezenţa pe piaţa camioanelor din America de Nord.

„Suntem încântaţi că am ajuns la un acord de principiu pentru această tranzacţie, după negocieri intense cu Navistar”, a afirmat Matthias Grundler, directorul general al Traton.