Volkswagen AG încearcă să dezamorseze tensiunile în creştere cu liderii sindicatelor, acceptând să negocieze protejarea locurilor de muncă la fabricile grupului german, pe fondul costurilor legate de scandalul emisiilor poluante, transmit Bloomberg şi Reuters.
Cel mai mare producător auto european a prezentat luni poziţia comună a conducerii, angajaţilor şi principalilor acţionari, care sprijină eforturile de protejare a locurilor de muncă, se arată în declaraţia publicată după încheierea întâlnirii principalilor membri ai Consiliului de Administraţie.
Directorul general Matthias Mueller va conduce negocierile cu Bernd Osterloh, şeful consiliului angajaţilor VW.
"Îi cunoaştem şi îi respectăm pe domnii Mueller şi Osterloh, care întotdeauna au pus pe primul loc interesul Volkswagen. Sunt convins că ei vor reuşi să găsească o soluţie adecvată pentru VW, angajaţi şi acţionari", a afirmat Wolfgang Porsche, şeful familiei care controlează 52% din acţiunile cu drept de vor ale grupului german.
Conducerea Volkswagen şi liderii de sindicat vor negocia un plan ce prevede protejarea fabricilor din Germania, urmând să fie adoptate "investiţii şi măsuri pe termen scurt şi mediu", care să sprijine strategia brandului VW până în 2025.
La întâlnirea principalilor membri ai Consiliului de Administraţie nu s-a ajuns la un acord privind bonusurile.
"Discuţiile din Consiliul de Administraţie privind bonusurile sunt în desfăşurare", a afirmat Stephan Weil, premierul landului Saxonia Inferioară, al doilea mare acţionar al Volkswagen.
În noiembrie, conducerea brandului VW anunţa că ar putea avea loc concedieri, iar investiţiile ar putea fi plafonate la 12 miliarde de euro în 2016, pentru a face faţă costurilor scandalului emisiilor. Până acum, nu au fost oferite detalii privind concedierile.
Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.
AGERPRES