Conducerea şi liderii sindicali sunt blocaţi în negocieri "dure" privind viitoarea strategie şi reducerile de costuri la brandul Volkswagen, a afirmat Osterloh.
Liderii de sindicat, care deţin aproape jumătate din locurile din Consiliul de Supervizare al VW, încearcă să evite concedieri masive la cel mai are producător auto european şi să adopte un plan de plecări voluntare, pentru a reduce forţa de muncă prin pensionări anticipate, a anunţat Handelsblatt.
"Locurile de muncă ale angajaţilor VW sunt sigure", a precizat Osterloh. Acesta a adăugat că vor trebui făcute angajări în domeniul dezvoltării de software şi al serviciilor de mobilitate.
Volkswagen a pus deoparte 17,8 miliarde de euro (19,8 miliarde de dolari) pentru a acoperi costurile legate de scandalul emisiilor pe plan global.
Volkswagen a anunţat recent că va plăti 16,3 miliarde de dolari, după ce a recunoscut că ani de zile a folosit un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel în SUA, acceptând să răscumpere vehiculele de la consumatori şi să furnizeze fonduri pentru a stimula producerea autoturismelor ecologice.
Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania. Agerpres