O întârziere a livrărilor de scaune este cauza reducerii producției de modele Volkswagen Passat. Conform unor reprezentanți ai uzinei din Emden, cea care produce trei variante ale modelului, furnizorul Sitech a redus ritmul livrărilor de componente fapt ce cauzează o activitate mai lentă pe linia de asamblare. Din această cauză, oficialii grupului au în plan o reducere a timpilor de lucru pentru toți angajații fabricii. Liderul de sindicat din Emden a anunțat că vor fi afectați circa 3.000 de munitori din totalul de 9.000 ai uzinei. Deocamdată, este luată în calcul o perioadă cuprinsă între 18 și 24 august.
La Emden sunt asamblate, în mod normal, în medie, circa 1.250 de unități pe zi.