Patru ani au fost necesari pentru ca reprezentanţii celui mai puternic constructor european să înțeleagă potențialul unei limuzine sport în actualul context al pieței. Pornit ca un vehicul de nișă, Passat CC a devenit rapid o atracție, în special pentru oamenii de afaceri care își doreau un vehicul „mai altfel“. Alura de coupé, combinată cu un design american al părții frontale și cu un habitaclu confortabil, burdușit cu tehnologie de ultimă oră, apropie actualul CC mai mult de vârful de gamă Phaeton decât de Passat. E drept că pasagerii din spate au aceeași problemă ca și la varianta precedentă – o poziționare joasă a plafonului, care poate crea disconfort persoanelor cu înălțimi mai mari de 1,80 m – dar aceste element este estompat de spațiile vitrate de mari dimensiuni, de spațiul pentru picioare mult peste media clasei și de multitudinea de sisteme destinate să asigure o călătorie cât mai plăcută.
Inginerii din Wofsburg au găsit soluții ingenioase pentru reducerea nivelului de zgomot care pătrunde în habitaclu, au optimizat suspensia astfel încât denivelările asfaltului să treacă aproape neobservate și chiar au montat pe mașină geamuri care reduc influența soarelui asupra interiorului. Cu siguranță însă, atenția maximă a fost acordată șoferului. Acesta are la dispoziție o mulțime de sisteme de comandă și control, menite să îi faciliteze o călătorie fără griji. Dintre acestea se remarcă Side Assist Plus, Traffic Sign Detection, Dynamic Light Assist, Hill Start Assistant și a doua generație a performantului sistem Park Assist. Grație acestuia, mașina detectează singură spațiul necesar unei parcări laterale sau perpendiculare și apoi se ghidează cu ajutorul unui performant sistem de senzori, lăsând conducătorului auto doar sarcina de a apăsa pedala de accelerație sau de frână.
„Aproape premium“ în țara luxului
Testul internațional organizat de Volkswagen pe șoselele Coastei de Azur ne-a demostrat că brandul german are motive serioase să spere într-un nou succes de piață. Comportamentul rutier aproape fără reproș, un propulsor – 2.0 TDI, 170 CP – elastic și silențios și apreciata transmisie DSG care schimbă aproape insesizabil rapoartele, fac din CC un „pachet“ greu de bătut. Poate cel mai plăcut aspect al noului CC rămâne modul în care abordează virajele și silențiozitatea care învăluie habitaclul. Aici, un rol extrem de important este jucat de inovativul Dynamic Chassis Control (reglarea adaptivă a trenului de rulare), disponibil pe variantele dotate cu propulsoare de peste 170 CP. În plus, designul exterior robust, dominat de partea frontală cu o nouă grilă, mai agresivă, și de blocurile optice din spate, a reușit să atragă multe priviri într-o zonă – Nisa – Monte Carlo – unde șoselele mustesc de Ferrari, Porsche, Jaguar sau Aston Martin.
De altfel, acest aspect exterior este unul dintre principalele atuuri ale noului Volkswagen CC. Și, dacă tot vorbim de un „pachet“ complet, trebuie menționat faptul că gama de motoare cu care vehiculul debutează pe piață, la sfârșitul lui februarie, include, pe lângă dieselul testat, alte două propulsoare alimentate cu motorină și trei pe benzină, cu puteri cuprinse între 140 CP și 300 CP. Conform importatorului Porsche România, prețul de bază al noului Volkswagen CC va fi de circa 22.200 de euro, fără TVA.