În perioada iulie-septembrie 2014, Volkswagen a realizat un profit net atribuibil acţionarilor de 2,93 miliarde de euro, cu 58% peste rezultatul înregistrat în perioada similară a anului trecut, iar cifra de afaceri a crescut cu 4,1%, până la 48,9 miliarde de euro.
Volkswagen a precizat că în trimestrul al treilea a vândut un număr record de 2,43 milioane autovehicule, iar pe primele nouă luni un număr de 7,65 milioane vehicule, în creştere cu 5,6% în ritm anual.
„Suntem în poziţia de ne a atinge în acest an ţinta privind livrarea a zece milioane de vehicule”, a declarat directorul general de la Volkswagen, Martin Winterkorn.
Obiectivul strategic al celor de la Wolkswagen este ca până în 2018 să devanseze Toyota Motor, pentru a deveni cel mai mare producător auto din lume. Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.
În 2013, clasamentul celor mai mari constructori auto din lume a avut următoarea ordine: pe primul loc grupul japonez Toyota, cu 9,98 milioane vehicule vândute, urmat Volkswagen şi General Motors.