Volkswagen Golf va avea control prin gesturi

Volkswagen Golf va avea un sistem multimedia care va putea fi controlat şi prin gesturi, anunţă englezii de la Auto Express în urma unui interviu cu şeful departamentului de cercetare şi dezvoltare de la Volkswagen.

Potrivit lui Dr. Heinz-Jakob Neusser, Volkswagen va aplica un facelift în gama Golf şi va lansa noul model până la finalul lui 2016. Printre dotările noului model se va număra şi un sistem de control al unităţii multimedia folosind gesturile şoferului.

Întregul sistem de comandă prin gesturi va folosi cinci senzori şi va permite modificarea volumului sistemului audio, operarea trapei electrice – dacă este echipată şi modificarea temperaturii interioare. Spre comparaţie, primul model din lume care a anunţat un sistem de comandă prin gesturi, viitorul BMW Seria 7, va avea funcţii complexe şi va permite acceptarea şi renunţarea la apeluri telefonice şi îi va permite şoferului să îşi înregistreze gesturi specifice pentru anumite operaţiuni.

Pe lângă sistemul multimedia comandat prin gesturi, o premieră în segmentul modelelor de volum, viitorul Golf facelift va beneficia de aplicaţii de smartphone integrate şi de un ecran mai generos.

SURSA: Automarket.ro