Volkswagen, în revenire. Profitul grupului german a înregistrat o creștere semnificativă

Sursă: Dreamstime

Informațiile oferite marți de către grupul german arată că profitul după taxe al Volkswagen a urcat în trimestrul patru din 2020 la 7,09 miliarde de euro.

Volkswagen, în revenire. Profitul grupului german a înregistrat o creștere semnificativă

Grupul german a informat recent că profitul după taxe al al Volkswagen AG a urcat în trimestrul patru din 2020 la 7,09 miliarde de euro, de la 2,88 miliarde de euro în perioada similară din 2019, conform reuters.com

Profitul înainte de taxe a crescut până la 9,41 miliarde de euro în ultimele trei luni din 2020, de la 3,72 miliarde de euro în trimestrul patru din 2019, în timp ce profitul operaţional a ajuns la 7,98 miliarde de euro, faţă de 3,42 miliarde de euro.

Vânzările au urcat

Vânzările au urcat cu 2,10% în trimestrul patru din 2020, la 67,40 miliarde de euro, de la 66,02 miliarde de euro în perioada similară din 2019.

De asemenea, valoarea acţiunilor preferenţiale a crescut cu 6,5%, la a ajuns la cel mai ridicat nivel din iulie 2015, evaluând Volkswagen AG la peste 118 miliarde de euro (141 miliarde de dolari). Anul acesta titlurile au urcat cu mai mult de o treime. Marţi, acţiunile Volkswagen înregistrau un avans de peste 5% la Bursa de la Frankfurt.

Vrea să livreze anul acesta un milion de vehicule electrice

Compania a anunţat tot astăzi că vrea să livreze anul acesta un milion de vehicule electrice.

Anul trecut, vânzările Volkswagen au scăzut cu 15,2%, la aproximativ 9,3 milioane de vehicule, în timp ce numărul de automobile pur electrice livrate s-a triplat, la aproape 232.000 unităţi, iar la modelele plug-in hybrid creşterea a fost de 175%, la peste 190.000 de unităţi.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Volkswagen se extinde în Europa

Volkswagen a anunțat luni că plănuiește să se extindă în Europa. Grupul auto vrea să deschidă încă șase fabrici de baterii pentru automobile electrice. Grupul și-a propus să își îndeplinească planul, până în 2030, în ideea de a-şi asigura aprovizionarea pentru ambiţiile sale în domeniul vehiculelor electrice, relatează sursa menționată.

Pe lângă facilitatea de producţie care este în prezent în construcţie în oraşul german Salzgitter, alte cinci fabrici vor fi adăugate, a informat directorul de tehnologie de la Volkswagen, Thomas Schmall. Potrivit planurilor dezvăluite luni de cel mai mare producător european de automobile, cele şase fabrici vor putea produce celule de baterii cu o capacitate totală de 240 Gigavaţi oră pe an în 2030.

Uzina de baterii de la Skelleftea, nordul Suediei, a fost selectată deja drept a doua locaţie, iar în acest caz Volkswagen intenţionează să coopereze cu compania suedeză Northvolt. Această firmă a informat luni că a primit o comandă în valoare de 14 miliarde de dolari pentru următorii 10 ani de la Volkswagen.

Sursă foto: Dreamstime