Volkswagen intenţionează să înceapă procesul de modernizare a patru milioane de autovehicule diesel, a declarat joi directorul general de la Volkswagen, Matthias Mueller, la finalul unei întâlniri cu ministrul german al Mediului, Barbara Hendricks, potrivit Agerpres.
Cifra avansată de directorul Volkswagen, este mai mare cu 1,5 milioane de vehicule decât cea de 2,5 milioane de vehicule pe care, după scandalul Dieselgate, Volkswagen s-a angajat să le modernizeze şi astfel să le reducă semnificativ emisiile poluante.
„Ştim care este responsabilitatea noastră pentru mediul înconjurător şi pentru locurile noastre de muncă”, a declarat Matthias Mueller.
Organismele de reglementare şi politicienii pun presiune pe constructorii auto germane, pentru a reduce emisiile poluante ale motoarelor diesel. Urmează ca reprezentanţii industriei auto şi mai mulţi miniştrii germani să se întâlnească la Berlin pe 2 august pentru a discuta modalităţile de reducere a poluării motoarelor diesel.
„Punctul de vedere că relaţia dintre industria auto şi mediul politic a fost poate una puţin prea apropiată nu poate fi unul greşit” a spus Barbara Hendricks după întâlnirea cu Matthias Mueller.
Volkswagen a lucrat la îmbunătăţirea estimărilor referitoare la cifra de afaceri înregistrată în 2017 după ce în trimestrul al doilea a înregistrat un profit peste aşteptări. Compania auto se aşteaptă ca în acest an cifra sa de afaceri să crească cu peste 4% comparativ cu nivelul record de 217 miliarde de euro înregistrat în 2016.
În perioada aprilie-iunie 2017, profitul operaţional al Volkswagen a urcat la 4,55 miliarde de euro, faţă de 1,90 miliarde euro în perioada similară a anului trecut, depăşind estimările analiştilor. În plus, profitul înregistrat de marca VW, principala divizie a grupului german, a crescut cu 12% până la 907 milioane euro.
Redresarea mărcii VW este considerată crucială de către analişti pentru a permite grupului să depăşească scandalul Dieselgate. Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.