Germanii de la Volkswagen vor prezenta în cadrul Salonului Auto de la Paris (2-17 octombrie) noul Passat facelift, conform autoevolution.com.

Noul VW Passat este aşteptat cu nerăbdare de fanii mărci din întreaga lume, dar şi de români. Modelul Passat este cel mai bine vândut model de clasă medie din ţara noastră în ultimii cinci ani.

Faceliftul aplicat de germani noului Passat va fi unul serios şi este de aşteptat ca şi platforma să fie una nouă. În privinţa motorizării, maşina va fi echipată cu motore cu capacităţi ce pornesc de la 1,2 litri şi ajung până la 2 litri.

Vor fi introduse de asemenea şi noi sisteme de siguranţă precum faruri adaptive şi camere video care vor fi montate pe spatele maşinii.

Noul Passat va ajunge în România, cel mai probabil, în primul trimestru al anului viitor.

SURSA: autovolution