Volkswagen, compania constructoare de autoturisme și SUV-uri din Germania, a rechemat urgent peste 60.000 de vehicule hibride plug-in la nivel mondial. Potrivit informațiilor transmise de un purtător de cuvânt al Volkswagen, au fost semnalate anumite defecte periculoase.
Mesajul Volkswagen vizează aproximativ 42.300 de proprietari de vehicule Volkswagen Passat, Golf, Tiguan şi Arteons. De asemenea, Volkswagen Audi recheamă urgent 24.400 de mașini, la fel și Seat şi Skoda.
Potrivit informațiilor transmise de un purtător de cuvânt al Volkswagen, există riscul de incendiu la mașinile care conectează un motor cu ardere convenţional la un motor electric şi sunt încărcate printr-o priză din cauza unei baterii de înaltă tensiune insuficient izolată.
Bild, un cotidian german, a citat autoritatea de reglementare KBA spunând că „fixarea inadecvată a capacului motorului poate duce la contactul cu piesele fierbinţi şi, ulterior, la incendiu”. Bild a adăugat că au fost raportate 16 cazuri de incendiu în Germania.
Reamintim că, recent, directorului general al grupului Volkswagen, Herbert Diess, a spus că războiul dintre Rusia și Ucraina ar putea afecta economia europeană chiar mai mult decât pandemia de coronavirus, scrie DPA.
O nouă criză lovește Europa! Directorul Volkswagen avertizează: Va fi mai rău decât în pandemie
Într-un interviu acordat pentru Financial Times, acesta a subliniat faptul că un conflict militar prelungit va avea probabil „efecte mult mai dăunătoare” asupra economiei continentului decât extinderea pandemiei de Covid-19.
El a dat și un exemplu în acest sens. Directorul Volkswagen susține că lanţurile de aprovizionare permanent afectate vor duce probabil „la creşteri imense de preţuri, deficit de energie şi inflaţie. Totodată, el a mai subliniat faptul că ar putea fi foarte riscant pentru economia europeană şi cea germană”.
Referitor la sancțiunile impuse Rusiei, șeful Volkswagen este de acord cu acestea, însă pe de altă parte, el a explicat că în cele din urmă acestea trebuie suplimentate cu negocieri.
Volkswagen a suspendat afacerile din Rusia
Amintim faptul că VW s-a alăturat marilor companii și producători la nivel mondial în ceea ce privește sancțiunile. Grupul şi-a suspendat săptămâna trecută afacerile în Rusia, oprind producţia la cele două fabrici din această ţară, precum şi exportul de vehicule către Rusia, până la noi dispoziţii.
Trebuie menționat faptul că, producătorii auto se confruntă deja cu întârzieri de producţie ca efect al invadării Ucrainei de către Rusia, VW fiind nevoit să oprească producţia la câteva fabrici din Germania din cauza lipsei de componente. Totodată, deficitul global de semiconductori a paralizat producţia auto în 2021.