Acţiunile grupului german Volkswagen au scăzut, marţi, cu 5,5% la Bursa de la Frankfurt, cel mai semnificativ declin din ultimele două luni, după ce Departamentul american al Justiţiei şi-a anunţat intenţia de a cere despăgubiri companiei pentru instalarea ilegală a unui soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, transmit DPA, Bloomberg şi Reuters.
Daunele pe care ar urma să le plătească Volkswagen, alături de subsidiarele sale Audi şi Porsche, s-ar putea ridica la miliarde de dolari, a declarat un oficial de la Departamentul american al Justiţiei. Analiştii estimează că amenzile ar putea depăşi 90 miliarde de dolari, sau 37.500 dolari per vehicul. Sunt vizate aproape 600.000 de vehicule.
De asemenea, grupul german este investigat pentru că ar fi indus în eroare consumatorii şi autorităţile de reglementare din SUA.
'Volkswagen va continua să coopereze cu Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA) privind tehnicile care vor permite automobilelor să îndeplinească integral cerinţele autorităţilor de reglementare', se arată în declaraţia grupului german.
În septembrie, EPA a acuzat VW că a instalat softul care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale.
Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că în perioada 2005 – 2015 a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 500.000 în SUA) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Până acum, grupul auto a confirmat că numai în SUA a manipulat rezultatele privind poluarea cu oxid de azot, în condiţiile în care testele din America de Nord sunt mai riguroase decât cele din Europa.
Preşedintele Hans Dieter Poetsch a explicat că, în 2005, inginerii nu au reuşit să găsească soluţii tehnice privind emisiile de oxid de azot din SUA care să se încadreze în bugetul companiei şi au venit cu acel soft care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. Ulterior, când a devenit disponibilă o soluţie tehnică, aceasta nu a fost utilizată, susţine Poetsch.
'Nu vorbim de o unică greşeală, ci de un întreg lanţ de erori care nu a fost întrerupt nici un moment', a afirmat oficialul VW.
Acesta nu a precizat dacă modelele VW comercializate înainte de 2009 au manipulat testele din SUA. Grupul german a vândut unele modele diesel pe piaţa americană în perioada 2005 – 2006, dar a suspendat vânzările în 2007 şi 2008, după ce Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA) a introdus standarde de poluare mai stricte.
Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania. AGERPRES