Șeful Volkswagen Group, citat de Bloomberg, a declarat că nu toate cele 11 milioane de mașini au, probabil, probleme cu softul incriminat, deoarece nu a fost pornit pe toate autoturismele. Însă pentru recăpătarea încrederii consumatorilor și pentru a se alinia cerințelor legale compania va fi obligată să le cheme în service pentru schimbarea respectivului soft.
Matthias Mueller a precizat și că brandul Vokswagen va deveni o divizie independentă de conducerea centrală,la fel cum sunt Audi sau Porsche, mișcare menită să consolideze brandul în sine și să ăi permită luarea de decizii fără a cere acceptul conducerii centrale.
Între timp, FBI a deschis un dosar împotriva companiei, conform unor surse necitate, iar în Germania procurorii au deja un dosar deschis pe numele lui Martin Winterkorn, fostul CEO al Volkswagen.
Compania a anunțat că va disponibila 6,5 miliarde euro în trimestrul al atreilea al anului pentru costurile rezultate din rezolvarea problemelor găsite la emisiile de noxe. Suma s-ar putea dovedi însă insuficientă în condițiile în care motoarele incriminate sunt descoperite acum pe tot mai multe modele, printre care 700.000 la Seat, 1,2 milioane de la Skoda și 2,1 milioane de la Audi. De asemenea, Volkswagen a anunțat că și 1,8 milioane vehicule comerciale sunt echipate cu softul buclucaș.