Volkswagen vrea să dezvolte o mașină electrică de 20.000 de euro
Volkswagen ar discuta cu mai mulți parteneri, printre care și grupul auto francez Renault, despre cooperarea în dezvoltarea unei mașini electrice de 20.000 de euro.
Potrivit Handelsblatt, producătorul auto german este interesat să coopereze la o platformă pentru o mașină electrică accesibilă. Volkswagen speră că va face ca vehiculele alimentate cu baterii să fie vândute la preţuri accesibile pentru mase.
Discuțiile cu Renault sunt încă ”într-un stadiu foarte incipient” şi ar putea să nu ducă la nimic, mai precizează sursa citată. Pentru ambii parteneri, ținta în ceea ce privește producția anuală ar fi de 200.000 până la 250.000 de vehicule
Volkswagen a refuzat să comenteze articolul. Potrivit unui purtător de cuvânt al Renault, cooperarea este necesară pentru a fi competitiv cu vehiculele electrice de mici dimensiuni.
”Suntem în diferite discuţii, dar nimic nu a fost finalizat”, a declarat acesta.
Producătorii auto europeni, în competiție cu cei americani și asiatici
În ultimii ani, producătorii europeni de automobile au investit semnificativ în dezvoltarea și producția vehiculelor electrice (VE). Această mișcare a fost determinată de mai mulți factori. Printre aceștia se numără cererea crescândă pentru mașini electrice, normele stricte privind emisiile de dioxid de carbon impuse de Uniunea Europeană și competiția intensificată de la producători precum Tesla.
În prima jumătate a anului 2023, prețul mediu de vânzare cu amănuntul al unui vehicul electric în Europa a fost de peste 65.000 de euro, potrivit firmei de cercetare auto JATO Dynamics. Pe de altă parte, în China, a fost cu puţin peste 31.000 de euro.
Renault a lansat EV Twingo Legend
Luna trecută, Renault a anunțat lansarea unui nou EV Twingo, numit Legend, la mai puţin de 20.000 de euro. Directorul general Thierry Pieton a spus că scopul este democratizarea pieţei de vehicule electrice. De asemenea, în luna martie, Volkswagen a prezentat detaliile unui vehicul integral electric aflat în dezvoltare, la un preţ de 25.000 de euro, care urmează să fie lansat până în 2025.
La cea vreme, producătorul auto german a transmis că lucrează, de asemenea, la un vehicul de 20.000 de euro. Nu a oferit însă detalii suplimentare.
Oliver Blume, CEO-ul Volkswagen a declarat, luna trecută, că grupul auto nu a luat încă o decizie privind producerea maşinii. Totuși, era convins că ar putea ajunge acolo până în a doua jumătate a deceniului.