Volkswagen vrea să își majoreze câștigurile cu aproximativ 10 miliarde de euro până în 2026

Volkswagen

SURSA FOTO: Dreamstime

Grupul auto Volkswagen vrea să își majoreze câștigurile cu aproximativ 10 miliarde de euro până în 2026, pentru a atinge o rentabilitate a vânzărilor de 6,5%, potrivit directorului financiar Arno Antlitz.

Antlitz a mai precizat că producția de vehicule de pasageri, maşini comerciale, SEAT, Cupra şi Skoda vor fi mai strâns armonizate pentru eficienţă.

Declarația acestuia vine după ce luna trecută, şeful brandului Volkswagen, Thomas Schaefer, le-a transmis angajaților printr-un document intern că dorește să evalueze brandul, cu scopul de a-l îmbunătăți, relatează Reuters.

Noile ținte financiare ale Volkswagen

Volkswagen, cel mai mare producător auto european, urmează să prezinte săptămâna viitoare noile sale ţinte financiare şi o actualizare a strategiei grupului.

Consiliul de supervizare al grupului german discută măsuri de reducere a costurilor de cel puţin trei miliarde de euro la brandurile Volkswagen, Seat, Skoda şi Cupra, pentru majorarea câştigurilor, au declarat pentru sursa citată surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Arno Antlitz a mai declarat că optimizarea eficienţei în producţie este esenţială pentru îndeplinirea obiectivului de a fabrica un model electric entry-level de 25.000 de euro în Spania.

Volkswagen reintroduce pe piață microbuzul VW

Vă reamintim, totodată, faptul că Volkswagen va reintroduce pe piața nord-americană, după o pauză de două decenii, microbuzul VW, nava amiral a mărcii, după o pauză de două decenii. Începând cu 2024, compania va începe vânzarea versiunilor electrice, alimentate cu baterii, ale microbuzului VW în America de Nord.

Volkswagen este gata să aducă pe piață vehiculul său ID complet electric, Buzz. Buzz va oferi o versiune extinsă, capabilă să găzduiască până la șapte pasageri și echipată cu o baterie de 85 de kilowați-oră (kWh) pentru a spori autonomia.

Într-o declarație, Volkswagen a recunoscut statutul de cult al microbuzului VW, care a părăsit SUA și Canada în urmă cu două decenii, odată cu generația T4.

Volkswagen a confirmat că toate vehiculele ID Buzz pentru piața nord-americană vor fi fabricate la uzina din Hanovra, în Germania. Compania a menționat, de asemenea, că bateriile pot fi încărcate de la 10% la 80% în 25 de minute la stațiile de încărcare rapidă.

Volkswagen a înregistrat o majorare semnificativă a livrărilor, cu o creștere remarcabilă de 79% în China și o creștere de 28,7% în Europa de Vest. Livrările globale ale Volkswagen în primele patru luni ale acestui an au ajuns la 2,76 milioane de unități, reflectând o creștere de 14% față de perioada corespunzătoare din 2022.