Volodimir Zelenski a adăugat că, cu această ocazie, a oferit distincții celor mai buni luptători, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala Albă a Eroilor Ucrainei a Palatului Maryinsky.
„Trupele noastre aeropurtate, ca toate forţele defensive ale Ucrainei, au plătit un preţ extrem de mare ca poporul nostru să îşi păstreze libertatea. Mii de bărbaţi şi femei ucraineni au murit luptând pentru ţara noastră. Trebuie să ne amintim de ei mereu. Trebuie să le omagiem întotdeauna curajul şi sacrificiul de sine”, a declarat acesta.
Zelenski cere recunoașterea Rusiei ca „stat terorist”
Președintele ucrainean a mai menționat că a vorbit cu Adunarea Parlamentară a NATO despre contribuția țării sale la protejarea libertăților și valorilor europene. De asemenea, a făcut un apel către țările Alianței să implementeze Formula de Pace Ucraineană, care „poate garanta pace şi justiţie pentru Ucraina şi pentru întreaga comunitate euro-atlantică” și să decidă recunoașterea Rusiei ca „stat terorist”.
„Cred că treptat vom obţine acest rezultat – aşa va fi Rusia percepută în lume. Exact ceea ce a devenit. Un stat terorist. Şi le mulţumesc tuturor membrilor Adunării Parlamentare a NATO care astăzi au adoptat o rezoluţie relevantă pentru a confirma acest lucru şi alte poziţii ale noastre”, a spus Volodimir Zelenski.
Acesta a mai spus că a discutat cu președintele francez Emmanuel Macron în legătură cu implementarea imediată a unor puncte din Formula de Pace, și anume despre siguranţa radioactivităţii şi situaţia de la centrala nucleară de la Zaporojie, dar şi despre securitatea energetică a Ucrainei şi a Europei, adăugând că se lucrează pentru a se asigura implementarea ordinului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de a opri ostilităţile faţă de centrele nucleare ucrainene, demilitarizarea centralei de la Zaporojie fiind extrem de importantă.
„Rusia trebuie să îşi retragă toţi combatanţii de acolo şi să înceteze să mai bombardeze centrala”, a declarat liderul de la Kiev.
Ucraina consumă mai multă energie decât poate acoperi
Cât despre alimentarea cu energie, Volodmir Zelenski a spus că angajații au fost nevoiți să întrerupă electricitatea în vederea stabilizării, dar și în mod spontan, din cauza unui consum mai ridicat decât țara poate acoperi în acest moment. Președintele ucrainean a făcut un apel către autorităţile regionale şi către comunităţile locale să continue să vorbească despre consumul raţionale de electricitate.
„Desigur, muncitorii din sistemul energetic, cei de la utilităţi, salvatorii şi toţi cei implicaţi lucrează la maximum. Dar avariile sistemice la sistemul de energie cauzate de atacurile teroriştilor ruşi sunt atât de semnificative încât toţi oamenii şi toate companiile ar trebui să fie foarte economi şi să repartizeze consumul pe ore ale zile. În această seară, situaţia este deosebit de dificilă în Kiev şi în regiune, ca şi în regiunile Viniţia, Sumî, Ternopil, Cerkasi, Odesa şi în alte oraşe şi districte. Vă rog să încercaţi să limitaţi consumul personal de electricitate în zonele unde sunt zilnic cele mai mari dificultăţi şi mai ales în timpul orelor de vârf în ceea ce priveşte consumul. Desigur, trebuie o abordare economă şi în locurile publice”, a spus acesta.
Zelenski a adăugat că este a noua aniversare a începutului Maidanului – Revoluţia Demnităţii.
„A noua… dar libertatea şi demnitatea poporului ucrainean sunt vechi de mai bine de o mie de ani. Merită să ne amintim asta. Au fost multe ameninţări la adresa libertăţii poporului nostru şi chiar a existenţei ucrainenilor. Dar oamenii au reuşit să depăşească asta. Şi acum avem o oportunitate istorică de a apăra liberatea ucraineană odată pentru totdeauna. Cred că aşa va fi”, a conchis președintele ucrainean.