Volodimir Zelenski, despre comandanţii birourilor militare de recrutare

Zelenski a anunţat că a ordonat demiterea urgentă a unui astfel de comandant, despre a cărui familie publicaţia Ukrainska Pravda a scris că deţine în Spania o proprietate şi maşini în valoare de milioane de dolari.

,,Am dat un ordin urgent să fie creată o comisie (…) şi, împreună cu unităţile de aplicare a legii şi cu Agenţia Naţională de Prevenire a Corupţiei, să fie verificaţi toţi comandanţii birourilor militare de recrutare în toate regiunile Ucrainei, astfel încât ei să nu dezonoreze statul nostru şi memoria eroilor care mor pe front”, a transmis preşedintele ucrainean pe Telegram.

El a mai subliniat în acelaşi mesaj că, la reuniunea la care a dat respectivul ordin, au fost de asemenea discutate situaţia de pe frontul războiului cu Rusia, aprovizionarea cu arme şi ritmul de producţie al industriei militare.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus vineri că vor fi schimbări de personal după ancheta pe care a desfășurat-o cu privire la starea adăposturilor antiaeriene după ce trei persoane au rămas în stradă pentru că un adăpost aerian era încuiat în timpul unui atac rusesc, relatează Reuters.

Zelenski a spus că a prezidentat o ședință a Consiliului Național de Securitate și Apărare și a discutat despre reformele judiciare, aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și siguranța poporului ucrainean.

„În general, astăzi am analizat situația adăposturilor din regiunile, districtele și orașele care sunt terorizate cel mai intens de inamic”, a spus Zelenski într-un videoclip postat pe aplicația de mesagerie Telegram.

,,Concluziile sunt dezamăgitoare. Aproape în toată țara. Situația este mai ales cinică și rușinoasă în acele orașe care au resurse financiare importante, dar, din păcate, au alte priorități. Se vor lua decizii de personal”, a declarat Zelenski.

Vitali Kliciko se apără în problema adăposturilor antiaeriene

Zelenski a criticat că oficialii orașului Kiev și procurorii l-au pus pe șeful departamentului municipal pentru securitate din Kiev în arest la domiciliu în urma unui audit al adăposturilor antiaeriene.

După incidentul adăpostului antiaerian, primarul de la Kiev, Vitali Kliciko, a spus că poartă o anumită responsabilitate, dar că alții sunt de vină, în special cei numiți de președinte.

Președintele Ucrainei a mai spus că șefii de securitate ai Ucrainei și oficialii guvernamentali de vârf au discutat despre cum să avanseze reformele judiciare și anticorupție, considerate cruciale de către partenerii occidentali ai Ucrainei, instituțiile financiare internaționale și investitorii.

Zelenski a spus că consiliul a dorit să consolideze răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție din sistemul judiciar.