Un preot român din Ucraina a anunțat că îl dă în judecată pe președintele Volodimir Zelenski, după ce acesta i-a revocat cetățenia ucraineană.
Decizia liderului de la Kiev nu este una singulară, alți 13 prelați având suspendată cetățenia ucraineană.
Aceștia sunt bănuiți că ar avea legături cu forșele ruse și că ar face propagandă rusă.
De asemenea, serviciile secrete din Ucraina au descins la mai multe parohii pentru a găsi documente care să ateste că acești preoți nu numai că ar avea legături cu Rusia, dar că ar avea și cetățenie rusă.
Potrivit presei ucrainene, cel care a anunțat că îl dă în judecată pe președintele Volodimir Zelenski este Mitropolitul Meletie al Cernăuților și Bucovinei.
Acesta a cerut ca ordinul prezidențial prin care îi este revocată cetățenia să fie anulat. Amintim că ordinul respectiv a intrat în vigoare la finalul anului trecut.
Publicația Livyi Bereg, care citează surse din administrația prezidențială, arată că informația despre retragerea cetățeniei a fost deja transmisă Serviciului de Stat de Migrație. Astfel, oamenii bisericii ar putea fi deportați din țară.
Nu în ultimul rând, presa ucraineană spune că persoanele care au rămas fără cetățenie ucraineană sunt mitropoliți, vicari, arhiepiscopi, episcopi și protoierei ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care s-a desprins canonic de Moscova după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Ucraina face demersuri pentru revocarea cetățeniei a 4 legislatori
Anterior, liderul de la Kiev a revocat cetățenia a patru legislatori, inclusiv a opozantului Viktor Medvedchuk, care a făcut parte dintr-un schimb de prizonieri cu Rusia în septembrie anul trecut.
Parlamentul ucrainean a primit un decret prezidențial de retragere a cetățeniei lui Medvedciuk, Andrii Derkach, Taras Kozak și Renat Kuzmin, potrivit lui Ruslan Stefanchuk, președintele legislativului.
„Parlamentul va examina de urgență această problemă … la următoarea sesiune plenară”, a declarat Stefanchuk într-o postare pe Facebook la momentul respectiv.
Într-o alocuțiune video de marți târziu, președintele ucrainean a declarat că a luat această decizie pe baza „materialelor de caz compilate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și de Serviciul de Stat pentru Migrație al Ucrainei și în conformitate cu Constituția”.