Întrebat de un jurnalist dacă livrarea tancurilor M1 Abrams de către SUA în luna august ar fi tardivă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a răspuns „prea târziu”.

Acesta a spus însă că nu cunoaște „situația reală deocamdată” în ceea ce privește datele de livrare ale Washingtonului și ale țărilor europene.

Ucraina are nevoie de 300-500 de tancuri pentru a face față agresiunii rusești

Zelenski le-a mulțumit aliaților din Occident că au aprobat planurile de ajutor militar în cauză, în mod deosebit Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii. De asemenea, a precizat că va avea o discuție cu cancelarul german Olaf Scholz în legătură cu furnizarea de tancuri Leopard, relatează agenția de presă Baha.

Totodată, liderul de la Kiev a afirmat, în același interviu, că Ucraina are nevoie de 300 până la 500 de tancuri în războiul împotriva Rusiei.

„Avem nevoie de 300-500 de tancuri acum”, a spus el.

Statele Unite nu au în stoc toate tancurile promise Ucrainei

Pe de altă parte, planul administrației Joe Biden de a trimite Ucrainei un batalion de tancuri Abrams va fi îngreunat, după cum a anunțat Pentagonul. Motivul principal ar fi perioada de producție, întrucât SUA nu dispun în prezent de suficiente tancuri.

Spre deosebire de celelalte arme de înaltă tehnologie pe care Washingtonul deja le-a trimis Kievului, armata americană „nu are dispnibile acum aceste tancuri în stocuri”, potrivit secretarului de presă adjunct al Pentagonului, informează DailyMail.

Acest fapt înseamnă că ar putea dura luni de zile până când aceste tancuri, pe care președintele Joe Biden le-a numit „cele mai capabile din lume”, vor fi livrate Ucrainei.

„Aceste lucruri vor necesita întreținere, susținere, care va dura foarte mult timp”, a declarat Sabrina Singh, la o zi după ce liderul de la Casa Albă a promis că va furniza tancuri Kievului.

„Am luat în considerare asta. De aceea, folosim capacitatea USAI pentru a procura aceste tancuri pentru ucraineni”, a adăugat aceasta, făcând referire la Inițiativa de asistență pentru securitate a Ucrainei.

Potrivit oficialilor, ar putea dura chiar un an până când armata ucraineană se va putea folosi tancurile Abrams pentru a încerca să recupereze teritoriile capturate de ruși.

„Statele Unite vor trimite 31 de tancuri Abrams în Ucraina, echivalentul unui batalion ucrainean. Este vorba despre libertate. Libertate pentru Ucraina și pentru întreaga lume”, spunea Joe Biden, președintele SUA.