Președintele Republicii Cehe, Petr Pavel și președintele Solvaciei, Zuzana Caputova au efectuat o vizită la Kiev, unde au avut o întrevedere cu Volodimir Zelenski.

„Cred că una dintre concluziile convorbirii noastre de astăzi este că nu ar trebui să existe tabuuri în ceea ce priveşte asistenţa de securitate pentru Ucraina„, a spus Zelenski în cadrul conferinței de presă comune cu omologii săi.

Ucraina are nevoie de armament

„Orice limitare artificială în privinţa apărării Ucrainei este doar o altă oportunitate pentru Federaţia Rusă„, a subliniat președintele ucrainean.

„Este absolut corect să le oferim soldaţilor noştri tot ceea ce au nevoie pentru a proteja cel mai important lucru, viaţa”, a adăugat liderul de la Kiev, precizând că cele mai presante nevoi ale armatei ucrainene sunt: armament modern cu rază lungă de acţiune, avioane de fabricaţie occidentală, sisteme suplimentare de artilerie, muniţie şi vehicule blindate.

Volodimir Zelenski a confirmat faptul că Ucraina „pregăteşte contraofensiva”, însă nu a oferit niciun detaliu în această privință.

Atacurile rusești cu rachete continuă

În orașul Uman din centrul Ucrainei, cel puțin 10 persoane au fost ucise și alte 17 rănite atunci când o rachetă a lovit o clădire de apartamente, a declarat ministrul de interne Igor Klimenko.

Echipele de salvare s-au cățărat pe o grămadă uriașă de moloz care fumega, iar salvatorii au fost văzuți transportând un sac cu cadavre pe o targă.

„La început, ferestrele s-au spart (de la unda de șoc), apoi a venit explozia”, a declarat o localnică din blocul bombardat.

La Dnipro, o femeie și copilul său de doi ani au fost uciși într-un atac care a rănit, de asemenea, alți trei oameni, conform ministrului ucrainean de Interne.

În Ukrainka, localitate aflată la aproximativ 45 de kilometri sud de capitala Kiev, două persoane au fost rănite în atacuri cu rachete, vineri, la primele ore ale dimineții.

Reacția președintelui Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski a transmis condoleanțe familiilor victimelor din atacurile cu rachete rusești care au lovit teritoriul țării invadate la primele ore ale zilei de vineri.

Acesta este cel mai intens val de atacuri lansat de trupele Moscovei în ultimele aproape două luni.

„Oamenii sunt încă prinși sub dărâmături (la Uman). Din păcate, există victime, inclusiv un copil”, a scris președintele ucrainean pe Telegram, referindu-se la un alt atac, cel de la Dnipro, unde au fost uciși o femeie de 31 de ani și copilul său de doi ani.