Începând cu guvernul rus, Vladimir Putin și până la Serviciul Federal de Securitate (FSB) și guvernatorii regionali, toți au dat vina pe armata ucraineană pentru atacul de la Bryansk, despre care autoritățile spun că a provocat doi morți, iar un copil a fost rănit.
Avertismentul lui Putin
Versiunea oficială a evenimentului, conform Kremlinului, este aceea că „naziștii” și „sabotorii” ucraineni au năvălit peste graniță, în Rusia, au invadat două sate, au tras asupra unei mașini în care erau civili, au luat ostatici și au împrăștiat dispozitive explozive în toată zona, scrie Daily Beast. Într-o ședință de urgență a Consiliului de Securitate al federației Ruse, Vladimir Putin a avertizat că „îi vom stoarce”, calificând evenimentele din regiunea Bryansk drept un „atac terorist”.
Incidentul pare să prevestească o nouă fază întunecată a războiului
Anterior, guvernatorul regiunii Bryansk, Alexander Bogomaz, a informat despre bombardarea unei mașini de către ucraineni. „Astăzi, din Ucraina până pe teritoriul districtului Klimovski din satul Lyubechane a pătruns un grup de sabotaj și recunoaștere. Sabotorii au tras asupra unui vehicul în mișcare. În urma bombardamentelor, un rezident local a fost ucis, un copil de zece ani a fost rănit”, a scris Bogomaz pe canalul său de Telegram.
Potrivit guvernatorului, copilul a fost trimis la spital, iar medicii îi acordă îngrijiri. Deși un grup de voluntari ruși ar fi revendicat atacul, incidentul pare să prevestească o nouă fază întunecată a războiului împotriva Ucrainei. Un grup numit Corpul voluntarilor ruşi (RDK), care se descrie ca o formaţiune de voluntari ruşi care face parte din forţele armate ucrainene, a revendicat, într-o înregistrare video postată pe internet, atacul de la graniţa cu Ucraina.
Rând pe rând, parlamentarii ruși și diverși oficiali au ieșit pe rețelele de socializare cerând răzbunare, argumentând că „linia roșie” a fost depășită și că a venit momentul ”să intrăm cu adevărat în război”. „Noi vom distruge, noi vom reconstrui”, le-a scris un parlamentar colegilor într-o conversație privată despre evenimentele din Bryansk, potrivit publicației independente Verstka. „Zelensky e terminat”, a spus un alt parlamentar.
Se cere eliminarea lui Zelenski
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a cerut ca familiile „sabotorilor” să fie vânate, menționând că „s-ar putea să trăiască pe teritoriul Rusiei”. Deputatul Mihail Deliagin a spus că „singurul răspuns normal” la incident este „eliminarea imediată a lui Volodimir Zelenski și a comandantului șef Valerii Zaluzhi.”’
Mai mulți bloggeri militari legați de Kremlin au spus că liderii ucraineni trebuie asasinați folosind „metodele Mossad-ului” și eliminați precum „teroriștii ceceni”. În urma haosului din Bryansk, chiar și unele personaje pro-Kremlin au dat vina pe conducerea militară rusă.
Prizonierii ucraineni nu trebuiau eliberați
„Acum e tot mai clar că, dacă vara trecută „frații” din batalionul Azov ar fi fost spânzurați de macarale și de copaci în Mariupol, lăsați să putrezească, nu ar mai fi existat acum raiduri în regiunea Bryansk”, a scris un popular blogger militar.
„Naționaliștilor ucraineni le place foarte mult când li se oferă garanții de securitate și apoi sunt trimiși acasă”, a spus el, amintind schimbul de prizonieri agreat de Moscova, care a dus la eliberarea a sute de prizonieri ucraineni. Alții s-au întrebat cum au reușit „sabotorii” să realizeze acest atac, fiind contrariați de „cum au intrat peste graniță și s-au întors atât de calmi”.