Joi seară, pe 16 martie, la exact un an de la bombardarea teatrului din Mariupol, președintele Volodimir Zelenski le-a promis compatrioților săi că Ucraina va elibera orașul, aflat în prezent sub controlul armatei ruse, împreună cu celelalte localități ocupate, iar responsabilii pentru crimele de război vor răspunde în fața justiției internaționale.
„În urmă cu un an, armata rusă a comis una dintre cele mai grave crime din acest război. Bombele ruseşti au distrus un teatru din Mariupol. O clădire care era folosită ca adăpost. Acolo se aflau femei cu copii, femei însărcinate şi bătrâni. Un obiectiv civil distrus în mod deliberat de către ocupant.
Încă nu ştim numărul exact al victimelor. Sute de persoane? O mie? Inscripţiile „Copii” de lângă clădire indicau clar cine devenise ţinta Rusiei. Una dintre multele astfel de ţinte. Statul malefic va fi tras la răspundere pentru fiecare dintre ele”, a spus Volodimir Zelenski în discursul său.
Liderul de la Kiev i-a încurajat pe compatrioții săi, precizând că acum un an, rușii ocupau mult mai mult teritoriu, care între timp a fost eliberat.
„La jumătatea lunii martie a anului trecut, ocupantul se afla încă în nordul ţării noastre, în multe locuri din regiunea Harkov. Inamicul avea poziţii complet diferite în sud.
Dar deja atunci am început să îi alungăm. Va veni ziua în care vom elibera Mariupol, întregul nostru sud, întregul nostru est, la fel cum am eliberat şi celelalte oraşe ale noastre”, a spus acesta.
Volodimir Zelenski își încurajează compatrioții
Recent, președintele ucrainean mizează în discursurile sale pe speranță și încredere, având în vedere că după mai bine de un an de război, rușii controlează circa o cincime din teritoriul ucrainean, iar poporul ucrainean a început să resimtă puternic trauma războiului, relatează The New York Times într-un reportaj realizat într-un spital psihiatric în Kiev.
„Toţi cei care au bombardat Ucraina, care ne-au incendiat satele, care au bombardat oraşele ucrainene… Mikolaiv, Herson, Nikopol şi Marhaneţ, Zaporojie, oraşele din Donbas, Harkov, regiunea Harkov.
Toţi cei care efectuează tiruri teroriste împotriva comunităţilor din regiunile Cernihiv şi Sumî, toţi cei care au adus războiul în Doneţk şi Luhansk, toţi cei care au încercat să înrobească Crimeea. toţi raşiştii vor fi traşi la răspundere, vor fi traşi la răspundere pentru fiecare viaţă ucraineană luată”, a spus Volodimir Zelenski folosind termenul peiorativ „raşist”, o combinaţie între „ruşi” şi „nazişti”, pe care ucrainenii îl folosesc la adresa ocupanţilor după declanşarea invaziei.
„Va veni ziua în care va fi înfiinţat un tribunal care va face dreptate poporului nostru, un tribunal care va pedepsi acest agresor în acelaşi mod în care au fost pedepsiţi agresorii din trecut. Va veni ziua în care toţi autorii crimelor de război împotriva ucrainenilor vor fi aduşi în faţa justiţiei în sălile Curţii Penale Internaţionale şi în instanţele naţionale. Noi vom face toată munca juridică. Vom mobiliza toţi partenerii care sunt necesari pentru acest lucru. Acest lucru este deja în curs de realizare.
În fiecare zi aducem justiţia mai aproape de Ucraina. Lucrăm pentru acest lucru în fiecare zi. Procurorul general şi biroul său, forţele de ordine ucrainene, serviciile speciale, guvernul, diplomaţii, biroul meu. Raşismul nu va putea rămâne un rău nepedepsit. Va exista o pedeapsă. Iar dacă unii terorişti speră să se ascundă undeva, nu le va merge”, a adăugat președintele ucrainean.
Ucraina dorește integrarea europeană și euroatlantică
Liderul Kiev a vorbit, totodată, despre contactele sale diplomatice pe care le-a avut în cursul zilei și a menționat, în mod special, discuția cu premierul britanic, Rishi Sunak, cu care a vorbit despre „sporirea capacităţilor de apărare”.
„Vor exista rezultate ale acestei conversaţii. Războinicii noştri le vor vedea”, a precizat acesta.
Joi, premierul Letoniei a efectuat o vizită la Kiev, iar Volodimir Zelenski i-a mulţumit pentru „noul pachet de apărare, pentru sprijinul de principiu la toate nivelurile – de la arme la politică, de la sancţiunile împotriva Rusiei la chestiuni juridice”.
Președintele ucrainean a spus, de asemenea, că principalul subiect al discuției a fost integrarea europeană și euroatlantică a Ucrainei.
„Ucraina a fost întotdeauna Europa. Ucraina va fi întotdeauna Europa. Bombele ruseşti nu vor schimba realitatea obiectivă, realitatea pe care ucrainenii o apără”, a precizat el.
La finalul discursului, liderul de la Kiev le-a mulțumit unităților care luptă pe front, a nominalizat câteva dintre ele, promițându-le din nou compatrioților că „toată Ucraina va fi liberă”.