Președintele Ucrainei a spus în timpul mesajului său video zilnic, publicat pe site-ul preşedinţiei de la Kiev, că forțele țării sale nu vor abandona nicio regiune atacată. Volodimir Zelenski a dezbătut și evenimentele care au avut loc la Bahmut.
Așadar, Volodimir Zelenski a spus că discuțiile despre Bahmut au durat „mai mult de o oră
„Am trecut în revistă situaţia din direcţiile operaţionale ale frontului, din fiecare punct-cheie al ostilităţilor cu ruşii. Comandantul suprem, comandanţii şi serviciile de informaţii şi-au prezentat fiecare rapoartele. A fost o informare specială cu privire la situaţia din Bahmut şi în jurul oraşului, a fost o discuţie ce a durat mai mult de o oră. De fapt, subiectul Bahmut a făcut obiectul principal al acestei reuniuni”, a declarat Volodimir Zelenski.
Oraşul Bahmut se află în epicentrul confruntărilor
Amintim că oraşul Bahmut, unde au mai rămas mai puţin de 5.000 de locuitori din cei aproximativ 70.000 înainte de război, este practic distrus și se află în epicentrul confruntărilor care au loc de luni de zile între ucraineni şi ruşi.
Bahmut este un nod de comunicaţii important în regiunea Donbas, pe care Moscova doreşte s-o controleze în totalitate, iar căderea sa ar reprezenta un triumf major pentru armata rusă.
Zelenski a spus că la reuniunea de luni le-a cerut generalilor „opinia lor cu privire la operaţiunea de apărare în continuare în sectorul Bahmut: fie o retragere, fie menţinerea apărării şi întărirea oraşului”.
„Nu o retragere, ci o întărire. Acest punct de vedere a fost aprobat în unanimitate de către Statul Major General. Nu au existat alte puncte de vedere”, a afirmat preşedintele ucrainean, cu privire la răspunsul generalilor.
Zelenski vrea forţe corespunzătoare pentru a ajuta soldaţii din oraş
Zelenski i-a dat ordin comandantului-şef al Statului Major General să găsească forţe corespunzătoare pentru a ajuta soldaţii din oraş să lupte împotriva mercenarilor grupului privat Wagner, trupe de asalt legate de preşedintele rus Vladimir Putin, care se află în prima linie a ofensivei ruse.
„Nu există nicio parte din Ucraina despre care să se poată spune că a fost abandonată. Nu există tranşee ucrainene în care să nu-şi spună cuvântul rezistenţa şi eroismul combatanţilor noştri. Ocupantul ne ucide doar pentru că suntem ucraineni. Chiar şi pentru un cuvânt spus despre Ucraina. Pentru visul nostru privind Ucraina. Pentru vieţile noastre, pentru vieţile ucrainenilor”, a mai spus Zelenski.
În discursul său, Zelenski a mai spus că va continua să „apere fiecare parte a Ucrainei”.
„Când va sosi momentul, vom elibera toate oraşele şi satele din ţara noastră. Şi-l vom trage la răspundere pe ocupant pentru fiecare lovitură împotriva Ucrainei, pentru fiecare rău făcut ucrainenilor.
Dacă o putem face în justiţie, atunci o vom face în mod legal. Dacă o putem face cu arma, atunci o vom face cu arma! Datorită unităţii noastre, hotărârii şi faptului că preţuim întreaga Ucraină şi pe fiecare ucrainean, ştim exact care va fi rezultatul acestui război”, a completat Volodimir Zelenski.