Liderul de la Kiev, cunoscut acum de o lume întreagă, vorbește cu cei din țară și cu cei din străinătate despre victoriile și provocările Ucrainei, spunând despre compatrioții săi că sunt „cei mai curajoși oameni ai celei mai curajoase națiuni”. Deși uneori pare epuizat, el este în acest moment oglinda națiunii sale, potrivit NBCnews.
Așa s-a întâmplat și luni, 9 mai, când Volodimir Zelenski, purtând cunoscuta ținută kaki, în timp ce se plimba pe străzile goale din Kiev, a adresat un mesaj ucrainenilor de Ziua Victoriei. Toate aceste videoclipuri au impresionat întreaga lume, arătând care este situația ucrainenilor. Politicieni de pretutindeni au ajuns la Kiev pentru a sta câteva momente alături de „omul zilei”. Prim-ministrul britanic Boris Johnson, care l-a vizitat pe Zelenski la Kiev luna trecută, a lăudat curajul președintelui, spunând despre el că reprezintă ”răgetul leului ucrainean”.
Un luptător pentru libertate
”Conducerea ta senzațională îi inspiră pe ucraineni, dar îi inspiră și pe oameni din întreaga lume, despre cum trebuie să lupți pentru ceea ce este corect, pentru țară, pentru viitor”, i-a spus premierul canadian Justin Trudeau lui Zelenski.
La începutul războiului, pe măsură ce a devenit evident că ucrainenii se împotriveau puterii militare ruse, Zelenski a devenit un erou nu numai pentru ucraineni, ci și pentru occidentali, care îl văd ca pe un luptător pentru libertate, asediat de o putere care vrea să subjuge Ucraina. „Mulți oameni din Occident observă acum că ucrainenii nu își apără doar țara, ci și valorile și idealurile democratice”, a spus Volodimir Fesenko, analist politic și șeful think-tank-ului ucrainean Penta.
„Zelenski a devenit un simbol al acestei lupte”, a adăugat el.
În tmp ce bombele rusești cădeau asupra orașelor ucrainene, puțini și-ar fi putut imagina că acest actor de comedie, devenit președinte, se va transforma într-un comandant de război, ajungând chiar un fenomen global grație curajului său și una dintre cele mai puternice arme ale Ucrainei împotriva Rusiei.
Decizia de a rămâne în țară, definitorie pentru cariera sa
„Războiul l-a arătat ca pe o persoană curajoasă”, a spus Fesenko. „Nu doar ca președinte, ci și ca ființă umană. Acest lucru i-a impresionat nu doar pe ucraineni, ci și pe oamenii din întreaga lume.”
Experții spun că unul din momentele definitorii ale conducerii lui Zekenski în timp de război, dacă nu chiar ale întregii sale cariere politice, a fost decizia președintelui de a rămâne la Kiev, în timp ce forțele ruse se apropiau cu pași grăbiți de capitala ucraineană în prima fază a invaziei.
La acea vreme, Zelenski era considerat o țintă principală în cazul în care armata rusă asalta Kievul. „Unii s-au temut că ar putea fugi. Oamenii nu știau cum va reacționa”, a spus Orysia Lutsevych, cercetător la centrul Chatham House din Londra. Dar președintele ucrainean nu și-a abandonat țara. Într-un videoclip de pe Instagram, stând alături de consilierii săi și de prim-ministrul țării, el a anunțat că va rămâne în capitală.