Marca VW este responsabilă pentru aproximativ cinci din cele 11 milioane de vehicule diesel pe care grupul Volkswagen a recunoscut că le-a echipat cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Volkswagen, cel mai mare constructor european, a pus deoparte 6,5 miliarde de euro pentru a face faţă costurilor acestui scandalul, însă potrivit surselor citate de Reuters cea mai mare parte a acestor costuri vor fi trecute în conturile VW.
Cel mai mare scandal din istoria de 78 de ani a Volkswagen a şters mai mult de o treime din capitalizarea bursieră a grupului, a forţat demisia directorului general, a declanşat investigaţii în mai multe ţări din lume şi a zguduit industria auto din Germania.
Analistul Marc-Rene Tonn este de părere că rezultatele pe trimestrul al treilea, ce vor fi publicate de Volkswagen în data de 28 octombrie, vor reflecta atât costurile scandalului falsificării testelor de poluare, precum şi costurile restructurării operaţiunilor din Brazilia şi Rusia, estimate la 500 milioane de euro, la care se vor adăuga câştigul de 1,4 miliarde de euro rezultat de pe urma vânzării participaţiei la Suzuki.
În prima jumătate a acestui an,marca VW a fost responsabilă pentru 1,43 de miliarde de euro, sau 21% din profitul de 6,82 miliarde de euro înregistrat de întregul grup, care a inclus şi rezultatele solide înregistrate de diviziile premium Audi şi Porsche. AGERPRES