Totodată, chiar şi în contextul general al unei pieţe aflate în declin,compania a raportat rezultate pozitive şi pe segmentul încărcării electronice a cartelelor telefonice preplătite, datorită extinderii reţelei de comercianţi parteneri.
Performanţele PayPoint au fost puternic susţinute de ocreştereremarcabilă a numărului de furnizori,şaisprezece noi parteneri alăturându-se în această jumătate de an portofoliului PayPoint. Compania şi-a consolidat poziţia pe segmentele pe care deja opera, adăugând furnizori noi din domeniile telecom, financiar-bancar, utilităţi, în special în zona celor cu acoperire locală şi regională; totodată, PayPoint a intrat şi pe segmente noi de afacere, oferind mai nou consumatorilor posibilitatea de a plăti contravaloarea rovinietei, a biletelor de avionBlue Air şi a serviciior de securitate oferite de BGS Divizia de Securitate.
În prima jumătate a anului financiar, reţeaua punctelor de plată a crescut cu 402 unităţi, ajungând la 8.756 magazine partenere la nivel naţional, îndeplinind astfel angajamentul luat de companie de a aduce serviciile PayPoint aproape de cât mai mulţi consumatori.Dezvoltarea reţelei de magazine partenere ce poartă însemnele PayPoint, accentul pus pe calitatea locaţiilor şi serviciilor, alături de diversificarea portofoliului de plăţi au contribuit la creşterea cotei de piaţă la 18,8% şi la înregistrarea unui volum record de 25,2 milioane tranzacţii în jumătatea de an financiar analizată.
La nivelul Grupului PayPoint, rezultatele sunt, de asemenea, favorabile. PayPoint plc a raportat un volum de 373,4 milioane tranzacţii, în creştere cu 21,5 milioane tranzacţiifaţă de volumul raportat în aceeaşi perioadă a anului precedent; valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit nivelul de 7 miliarde lire sterline. La nivelul întregului grup, au fost anunţate venituri nete de 57,9 milioane lire sterline, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior şi un profit înainte de impozitare de 22,5 milioane lire sterline, în creştere cu 5,5%.