Vânzările de ciment şi clincher ale grupului elveţian Holcim în România au scăzut anul trecut cu 19% în volum, comparativ cu nivelul din 2008, din cauza crizei economice, în timp ce preţurile au urcat cu 1,5%.
„Sectorul construcţiilor din estul şi sud-estul Europei s-a redus substanţial. În România, Ungaria şi Bulgaria activitatea din domeniul construcţiilor private a stagnat, iar un număr mare de proiecte publice din infrastructură au fost suspendate din cauza crizei. În aceste condiţii, vânzările de ciment au fost afectate grav. Volumele au scăzut semnificativ în România, Ungaria şi Cehia”, se arată în raportul financiar al Holcim pentru 2009.
Holcim deţine în România trei fabrici de ciment, la Câmpulung, Turda şi Aleşd, 15 staţii ecologice de betoane, o staţie de lianţi hidraulici şi patru staţii de agregate.
Raportul precizează că vânzările Holcim Bulgaria şi Holcim Slovacia au fost afectate sever anul trecut, printre altele, de importurile masive de ciment.
Vânzări mai slabe cu 20% în Europa
În Europa, vânzările de ciment ale grupului s-au redus anul trecut, în volum, cu peste 20%, faţă de 2008, la 27 de milioane de tone. Totodată, vânzările de agregate s-au diminuat cu 19,7%, la 78,4 milioane de tone. În aceste condiţii, încasările Holcim în Europa au scăzut cu 27%, la 7,3 miliarde de franci elveţieni (aproape cinci miliarde de euro).
Profitul înainte de deducerea dobânzilor, taxelor, deprecierii şi amortizării (EBITDA) din operaţiunile europene s-a situat în 2009 la 1,2 miliarde de franci elveţieni (820 de milioane de euro), nivel cu 38,5% sub cel din anul anterior.
Capacitatea de producţie pentru ciment a fost majorată cu 4%, la 49,4 milioane de tone. Numărul angajaţilor a scăzut, însă, de la 23.557 persoane în 2008 la 20.800 persoane în 2009.
Profit de 1,3 mld. euro la nivel de grup
La nivel de grup, vânzările de ciment ale Holcim au scăzut anul trecut cu 8%, faţă de 2008, la 132 de milioane de tone. Totodată, volumele de agregate s-au diminuat cu 14,5%, la 143,4 milioane de tone. În acelaşi timp, încasările nete s-au redus cu 16%, la 21,1 miliarde de franci elveţieni (14,4 miliarde de euro).
În aceste condiţii, profitul net a totalizat 1,9 miliarde de franci (aproape 1,3 miliarde de euro), ceea ce reprezintă o diminuare cu 12% comparativ cu rezultatul din 2008.
Referitor la anul 2010, Holcim estimează că sectorul construcţiilor nu va progresa semnificativ în Marea Britanie, Spania sau Italia. Totodată, grupul se aşteaptă ca situaţia să rămână problematică şi în Europa de Est şi Sud-Est, inclusiv în Rusia
SURSA: Mediafax