“Adaptarea flexibilă a capacităţii de garantare la nivelul unor cerinţe diversificate ale sectorului IMM, optimizarea structurilor şi proceselor interne, buna conlucrare cu instituţiile guvernamentale şi cu principalele instituţii financiare partenere au reprezentat măsura maturităţii şi solidităţii FNGCIMM într-un mediu economic încă ostil şi impredictibil”, au declarat reprezentanţii FNGCIMM, într-un comunicat
Pe lângă activitatea propriu-zisă, FNGCIMM a derulat în 2012, în numele şi contul statului, şi o serie de programe guvernamentale (neincluzand Programul “Prima Casă”), a căror valoare s-a situat la un nivel de circa 176 milioane euro.
Comparaţia anilor 2012 şi 2011, din perspectiva numărului de IMM-uri beneficiare de garanţii, a indicat o creştere de circa 12%, respectiv la circa 11.000 de IMM-uri garantate în anul 2012.
O adiţionalitate puternică, pe baza căreia se apreciază performanţa fondurilor de garantare, atât la nivel european, în cadrul AECM (Asociaţia Europeană a Fondurilor Mutuale), cât şi la nivel mondial, este reprezentată de numărul de locuri de muncă susţinute pe seama garanţiilor emise. Numai în 2012, Fondul a susţinut, indirect, un număr de circa 145.000 de locuri de muncă.
“Gestiunea corectă şi prudenta a activităţii FNGCIMM a permis ca, pe fondul unei deteriorări a calităţii creditului neguvernamental în decursul anului 2012, să diminuăm volumul plăţilor efectuate în baza intrării în default a creditelor garantate de către Fond şi, ceea ce este mai important, să generăm un profit net de circa 27 milioane lei, cel mai ridicat nivel din întreaga activitate a instituţiei”, au mai adăugat reprezentaţii FNGCIMM.