Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, cu 0,3%, respectiv cu 0,6%. În primele zece luni ale anului, volumul lucrărilor a crescut ca serie brută cu 0,1%, iar ca serie ajustată cu 0,7%, faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut.
În octombrie 2011, scăderea volumului ca serie brută a fost evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (-22,8%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-10,5%). La lucrările de construcţii noi s-a evidenţiat o creştere cu 7,7%. Pe obiecte de construcţii, a avut loc o creştere la construcţiile inginereşti cu 3,1%. La clădirile nerezidenţiale s-a înregistrat o scădere cu 13,1%.
Pe elemente de structură, ca serie ajustată, s-a înregistrat o creştere la lucrările de construcţii noi (+5,6%). La lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi la lucrările de reparaţii capitale s-au înregistrat scăderi cu 10,5%, respectiv cu 10,3%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 1,4% şi la clădirile rezidenţiale 1,0%. Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 5,9%.
Comparativ cu octombrie 2010, pe elemente de structură, ca serie brută, s-au înregistrat creşteri la lucrările de construcţii noi (+13,7%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+2,1%). La lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-a înregistrat o scădere cu 27,6%. La clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale s-au înregistrat creşteri cu 7,6%, respectiv cu 0,6%. La construcţiile inginereşti, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 2,1%.
În ceea ce priveşte volumul ca serie ajustată, pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de construcţii noi (+12,9%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+7,6%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 26,3%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale cu 7,1%, respectiv cu 3,4%. La construcţiile inginereşti s-a evidenţiat o scădere cu 3,1%.
În primele zece luni ale anului, ca serie brută, pe elemente de structură s-a înregistrat o creştere la lucrările de reparaţii capitale (+11,8%). La lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi la lucrările de construcţii noi volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 3,0%, respectiv cu 1,0%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale cu 9,6%. La clădirile rezidenţiale şi la construcţiile inginereşti, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 12,2%, respectiv cu 0,3%.
În aceeaşi perioadă, dar ca serie ajustată, s-a evidenţiat o scădere la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-2,6%) şi la lucrările de construcţii noi (-2,1%). La lucrările de reparaţii capitale s-a înregistrat o creştere cu 11,2%. Pe obiecte de construcţii a avut loc o creştere la clădirile nerezidenţiale (+10,6%). La clădirile rezidenţiale şi la construcţiile inginereşti s-au înregistrat scăderi cu 10,3%, respectiv cu 1,3%.