Volumul schimburilor comerciale dintre România și SUA a fost de 5,13 miliarde de dolari în 2022
Ambasada României în SUA a venit cu vești bune. Potrivit celor mai recent cifre, volumul schimburilor comerciale s-a situat la nivelul a 5,13 miliarde de dolari.
„Veştile bune au sosit! Aşa cum am anticipat în urmă cu două luni, cel mai mare volum al schimburile comerciale din istoria relaţiilor dintre România şi Statele Unite ale Americii a avut loc în anul 2022, când acesta s-a situat la nivelul a 5,13 miliarde de dolari.
Față de statisticile anului 2021, observăm că România își consolidează balanța comercială printr-o creștere a exportului. Ne propunem ca în acest an să menținem trendul ascendent prin promovarea intensă a comerțului între cele două țări, astfel încât Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii să înregistreze rezultate economice tot mai bune”, a transmis Ambasada României în SUA, într-o postare realizată pe Facebook.
Ministrul Cercetării a realizat o vizită oficială în SUA
În altă ordine de idei, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, s-a aflat într-o vizită de lucru în SUA, în perioada 2-8 februarie 2023, pentru a discuta despre stadiul proiectelor agreate la vizita anterioară din luna noiembrie 2022.
Delegația condusă de ministrul Sebastian Burduja a avut o vizită la noul birou special pentru tehnologii emergente din cadrul Departamentului de Stat al SUA și la Departamentul de Energie, conform informațiilor transmise de Guvern într-un comunicat.
Programul lui Sebastian Burduja a inclus întâlniri şi vizite la două instituții americane axate pe inovare, cu sprijinul echipei Băncii Mondiale: Small Business Administration și Virginia Innovation Partnership Corporation, o întrevedere cu Barbara McQuiston, coordonatoarea Acceleratorului de Inovație al NATO, discuții cu reprezentanții Amazon unde aceștia au prezentat propriile soluții privind proiectul de cloud guvernamental și o întrevdere cu E.S. Don Graves, ministrul adjunct al economiei, în cadrul căreia au fost abordate teme precum soluțiile pentru creșterea schimburilor comerciale, în special în sectorul IT&C.
De asemenea, ministrul a avut și o întrevedere cu echipa de conducere a companiei VMware, furnizor global de tip cloud. În cadrul discuțiilor, au fost punctate teme importante precum cloud-ul guvernamental și posibile investiții în România.