Un studiu recent (nici nu conteaza autorii) arata ca Romania are nevoie de 80 de ani pentru a ajunge din urma UE la venitul pe locuitor. Foarte adevarat, si ce daca? Grecia, Portugalia si Spania nu au ajuns nici astazi, practic dupa decenii de functionare in cadrul mecanismelor europene, in apropierea mediei europene. Exista, in plus, si o anumita voluptate a unora dintre noi de a gasi o scuza de asemenea natura pentru neimplinirile personale: normal ca o ducem rau, suntem ultimii, poate copiii copiilor nostri sa traiasca mai bine, nu ne indreptam catre modelul de dezvoltare din UE. si ne inecam amarul la o bere (citesc ca piata berii a inregistrat o revenire spectaculoasa anul acesta), in fata televizorului (aud ca romanul petrece peste patru ore pe zi uitandu-se la televizor – in sfarsit, un capitol unde suntem pe primul loc in Europa). Intr-adevar, exista date care sa ateste ca Romania nu converge catre Uniunea Europeana din multe puncte de vedere. Populatia ocupata in agricultura e de zece ori mai numeroasa la noi decat la ei (ca procentaj din totalul populatiei). Populatia angajata in industria de confectii si incaltaminte a crescut substantial in Romania in ultimii sase-sapte ani, pe cand a scazut vertiginos in tarile care vor intra in UE anul urmator. Ei au autostrazi peste autostrazi, noi asfaltam la infinit drumul Bucuresti-Pitesti. Ei produc echipamente super-sofisticate, noi producem suruburile pentru ele. Ei au parcuri tematice, noi nu observam ca am construit demult ,,Dracula Park,, si traim in el. Ei isi platesc taxele si in schimb sistemul de asistenta sociala functioneaza; noi ajungem sa platim nu doar taxele noastre, nefiresc de mari, ci si taxele marilor datornici, preluate din mers la datoria publica. Ei au cate patru echipe in Liga Campionilor, noi n-avem nici una. Diferenta intre structurile de productie din Romania si cele din Uniunea Europeana e ca de la cer la pamant – si se mai face. Aportul sectorului de servicii in PIB la noi este mult mai mic decat in UE. O parte din industriile europene, cele energofage si eventual cele intensive in forta de munca, se muta in Romania, ramanand insa in tarile Uniunii proiectarea, designul, activitatea de cercetare-dezvoltare. Nu-i vorba, economia Romaniei se dezvolta: PIB-ul creste, banii trimisi de romanii din strainatate si dobanzile ceva mai mici stimuleaza consumul, datoria externa privata se acumuleaza (si asta, pana la un punct, este de bine), investitiile straine cresc eficienta unor sectoare industriale. In plus, convergenta institutionala este inevitabila si suntem pe cale sa indeplinim unele criterii nominale de aderare. In materie de dezvoltare economica insa, ne dezvoltam, dar nu in directia convergentei cu UE.
Dar de ce ar trebui sa convergem? Suntem o economie periferica, aceasta este realitatea, dependenta de comertul cu ,,centrul,, (Uniunea Europeana). Daca am ajunge sa producem ceea ce produc si ei, ar trebui sa gasim alte economii periferice care sa consume. In Europa s-a produs si se produce o ierarhizare a structurilor de productie si a specializarii intra-ramura si intra-firma. Calcule specifice arata ca Romania se specializeaza in produse mai ieftine, iar pretul este un instrument de aproximare a calitatii. Existam in Europa la baza retelelor de productie, specializati in bunuri diferentiate calitativ, in care baza competitiei este pretul, nu inovarea; in literatura economica, aceasta se cheama fragmentare verticala. Ea creeza locuri de munca si contribuie la transferul tehnologic; nu contribuie insa la convergenta.
La urma urmelor, catre ce model de dezvoltare ar trebui sa fie aceasta convergenta? Unii economisti europeni au ajuns sa spuna ca in Europa functioneaza acum capitalismul de fictiune, definind astfel epoca tranzactiilor bursiere care umfla artificial preturile unor companii. Fictiune a ajuns sa fie, in definitiv, si Pactul de Stabilitate; Germania nu va putea atinge nici anul acesta tinta de deficit bugetar agreata in cadrul zonei euro Franta a ratat si ea aceasta tinta anul trecut. Peste Ocean, fictiune este epoca firmelor virtuale si a contabilitatii ,,inovative,,. Marile scandaluri corporatiste din ultimii doi ani arata cum se poate transforma capitalismul de fictiune in cosmar. Acesta fusese precedat de capitalismul de productie (revolutiile industriale) si de capitalismul de consum. La noi a fost altfel. Pana in 1989, am avut pe rand comunismul de productie (active industriale care s-au transformat dupa Revolutie in pasive), comunismul de autoconsum (ca sa platim datoria externa) si comunismul de fictiune (,,cele mai inalte culmi de civilizatie si progres,,). Apoi am mers invers: capitalismul de fictiune, cu ceva mai multa imaginatie decat in Vest, de genul Caritas si FNI; capitalismul de consum, cu precadere consumul de bunuri de import, motiv pentru care balanta comerciala este asa cum este; si, in fine, capitalismul de productie. Producem in lohn, producem tot felul de piese si componente, dar producem; cu fragmentare verticala cu tot, fara multa valoare adaugata, dar producem – si asta conteaza. Un clasic in viata al literaturii noastre spunea candva, poate la o betie: ,,imi sunt contemporan si mi-e de-ajuns,,. Parafrazand, noi suntem contemporani integrarii europene si, deocamdata, complementari directiei de dezvoltare din UE. Intr-o logica minimalista, ar putea sa fie de ajuns. Sau chiar intr-o logica realista.
