Volvo va prezenta la Salonul Auto de la Frankfurt o nouă versiune a modelului C30, care poate fi comandată în România de la 1 octombrie, urmând ca primele maşini să ajungă în decembrie, a anunţat, miercuri, importatorul local al mărcii suedeze, firma EIT-Forum Auto.

„Acest facelift al Volvo C30 este unul dintre cele mai puternice dintre toate modelele. Întreaga parte frontală a fost redesenată, inclusiv aripile faţă. Prin această schimbare Volvo C30 este o apariţie total nouă, distingându-se clar faţă de S40 şi V50. Din punct de vedere al politicii de preţ, Volvo nu şi-a propus schimbarea poziţionării, iar nivelul de echipare actual Kinetic va deveni Standard”, se arată într-un comunicat al Volvo.

Maşina este echipată cu patru motorizări pe benzină (1,6 litri cu 100 Cai Putere, 2,0 litri cu 145CP, 2,4 litri cu 170 CP şi 2,5 litri cu 230 CP) şi alte patru diesel, respectiv de 1,6 litri şi 109 CP (în două versiuni, cu funcţia Start/Stop şi fără), de 2,0 litri cu 136 CP şi de 2,4 litri cu 180 CP.

Consumul mediu se situează între 3,9 litri la 100 de kilometri şi 8,7 litri la 100 de kilometri, în funcţie de motorizare şi versiune.

Volvo C30 este disponibil pe pieţele europene din primăvară în versiunea 1.6D DRIVe cu funcţia Start/Stop, care opreşte automat motorul atunci când autoturismul stă pe loc, la semafor sau în aglomerările urbane.

Salon Auto Internaţional de la Frankfurt se află la cea de-a 63-a ediţie şi se va desfăşura în intervalul 15-27 septembrie, primele două zile fiind rezervate presei.

0-37001-capital0002volvoc30.jpg 0-37002-capital0003volvoc30.jpg

 

 

 

 

 

 

SURSA: Mediafax