Volvo mută o parte din producţie din Europa în China

Producătorul suedez de automobile Volvo Cars, proprietatea firmei chineze Geely, a anunţat miercuri o majorare a producţiei realizată în China, unde va transfera construcţia modelului premium S90, informează EFE.

Într-un comunicat de presă, Volvo a informat că, în viitor, automobilele premium S90 nu vor mai fi produse în Europa ci vor fi produse exclusiv la uzina de la Daqing, nordul China, în timp ce automobilele S60 vor fi produse la Chengdu, vestul Chinei. De asemenea, Volvo a anunţat că viitoarele vehicule mici din seria 40 vor fi produse la o uzină care în prezent este în stadiul de construcţie la Luqiao, aproximativ 350 kilometri sud de Shanghai. 

Toate aceste decizii fac parte din eforturile Volvo Cars de a concura cu altă mărci de lux atât pe piaţa globală cât şi în China, cea mai mare piaţă auto din lume, după ce în 2010 producătorul suedez a fost preluat de Zhejiang Geely Holdings. 

"Avem o bază de producţie puternică în China şi suntem pregătiţi pentru creşterea viitoare pe această piaţă cheie", a declarat directorul general de la Volvo, Hakan Samuelsson. 

În Europa, Volvo Cars are uzine la Gothenburg (Suedia) şi Ghent (Belgia). De asemenea, compania construieşte o uzină în Carolina de Sud (SUA) pentru a produce vehicule din gama medie. 

În 2010, firma chineză Zhejiang Geely Holding Group a preluat un pachet de 51% din acţiunile Volvo de la grupul auto american Ford. Săptămâna trecută, Volvo Cars a anunţat că în primele nouă luni ale acestui an a realizat un profit net de 5,1 miliarde de coroane (525 milioane de euro), de trei ori mai mare decât rezultatul înregistrat în perioada similară a anului trecut. 

SURSA: Agerpres