Meteorologul Elena Mateescu a precizat că schimbările climatice se pot observa și în România, punctând că în acest an nu am avut parte de zăpadă decât în zonele muntoase foarte înalte. Există șanse să ningă până la finalul anului și ce temperaturi ne așteaptă în perioada următoare?
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu a vorbit despre impactul încălzirii globale asupra României și nu numai. Explicațiile meteorologului vin în contextul în care am avut parte de temperaturi neobișnuite în ultima perioadă.
Temperaturi neobișnuite pentru vară și iarnă
Elena Mateescu a vorbit despre acest subiect și a spus că sistemul climatic este unul complex, dar a arătat că se poate observa că în emisfera nordică temperaturile sunt tot mai ridicate.
„Sub acest aspect, percepția este cu totul diferită pentru că, într-adevăr, încălzirea globală în emisfera nordică și mai ales în ceea ce privește topirea ghețarilor conduce la un volum mai mare de apă, însă sistemul climatic este unul complex și iată că emisfera nordică devine din ce în ce mai caldă, inclusiv în această parte a globului.
Temperaturi neobișnuite pentru anotimpul de vară sau anotimpul de iarnă se înregistrează, în ultimii ani, și confirmă practic fenomenul încălzirii globale, ceea ce înseamnă impact asupra evoluției condițiilor climatice. Cu siguranță, se evidențiază la nivel local sau regional. România nu face excepție”, a transmis Elena Mateescu pentru DCNews.
Zăpada, prezentă doar la altitudini mari
Acest lucru se poate observa și în această perioadă de iarnă în România, unde zăpada este aproape inexistentă, cu excepția unor zone montane de mare altitudine.
„Dacă luăm în considerare perioada în care ne aflăm și vorbim de stratul de zăpadă aproape inexistent. Vorbim doar de câteva masive montane. Acolo, într-o lună decembrie, ar trebui să consemnăm un strat de zăpadă semnificativ și în zonele mai joase de relief.
La acest moment, stratul de zăpadă este prezent doar la altitudini mai mari de 1800 de metri – vorbim de Omu, unde avem 40 de centimetri, vorbim de Bâlea Lac, unde avem un strat de 25 de centimetri sau Căliman, unde stratul măsoară 40 de centimetri. În restul masivelor, avem strat de zăpadă sub 10 centimetri. Și, așa cum spuneam, în zonele mai joase de relief zăpada încă se lasă așteptată.
Să vedem, cel puțin de la jumătatea lunii ianuarie, cum vor evolua lucrurile, pentru că, cel puțin până în jurul datei de 15 ianuarie, se păstrează semnalul unui regim de temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, ceea ce ar fi corelat și cu posibilitatea ca precipitațiile să fie predominant sub formă de ploaie, inclusiv mixte în zona montană”, a mai spus meteorologul.