Vom avea sărbători de iarnă cu restricții anti-COVID? Raed Arafat a venit cu ultimele detalii: Totul depinde de modul în care evoluează
În cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o în cursul zilei de vineri, Raed Arafat a fost întrebat dacă vor exista sau nu restricții de sărbători. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a precizat că este prea devreme pentru a se pronunța cu privire la modul în care vor fi sărbătorile de iarnă din acest an, dar că speră ca oamenii să petreacă mai aproape de normal.
Deasemenea, secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a mai declarat că în perioada 10-15 decembrie autoritățile vor vedea care este situația epidemiologică din țară.
„Depinde cum evoluăm. Dacă continuă să scadă, dacă rămânem stabili, vor fi minime măsuri sanitare de sănătate publică care vor trebui să fie implementate. Nu pot să vă spun despre activităţi la acest moment, ce activităţi pot să fie restricţionate sau nu, dar clar totul depinde de modul în care evoluează. Încă este foarte devreme. Cred că va trebui să fie analizat cel puţin undeva prin 10-15 decembrie să vedem care este situaţia. Speranţa noastră este ca oamenii să poată să îşi petreacă în condiţii de respectare a unor măsuri de sănătate publică, să petreacă cât mai aproape de normal, dar acest lucru nu poate fi confirmat la acest moment”, a transmis şeful DSU.
Se impune vaccinarea obligatorie în România?
Austria a decis ca de la 1 februarie 2022 vaccinarea anti-COVID să devină obligatorie. În acest context, Raed Arafat a fost întrebat dacă România ar putea lua și ea o asemenea decizie. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a declarat că în acest moment la CNSU nu există o astfel de abordare.
„Austria și alte țări discută de obligativitatea vaccinării, sunt și unele măsuri mai dure acolo unde acum este o creștere a valului și a cazurilor noi. Noi am văzut că a ajuns să scadă numărul cazurilor și sigur că și datorită măsurilor și poate că și populația devenit mai atentă.
Totuși trebuie să recunoaștem că s-au mai vaccinat, chiar dacă nu este numărul pe care noi ni l-am dorit. Totuși s-au vaccinat peste un milion de oameni în perioada care a trecut. În acest moment nu este pusă pe masă o discuție fie referitoare la vaccinarea obligatorie, fie la un lockdown pentru nevaccinați”, spune șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.