Proiect extrem de important pe masa parlamentarilor. Mai mulți deputați PSD l-au inițiat. Vor ca salariul minim să fie majorat în fiecare an pentru a ajunge la 60% din salariul mediu brut pe economie. Acest lucru se va întâmpla din 2024.
Vești fabuloase pentru toți românii
Propunerea vine după ce și Uniunea Europeană a demarat dezbateri cu privire la stabilirea unui salariu minim european, de 60% din salariul mediu din fiecare stat.
Proiectul a fost iniţiat de fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, preşedintele comisiei de buget şi finanţe de la Camera Deputaţilor, Sorin Lazăr, şi fostul ministru al Dezvoltării, Daniel Suciu.
„În condiţiile în care, se manifestă în mod concret şi constant interesul pentru a fi asigurate mediului privat, în plan european şi naţional, condiţii optime de dezvoltare (multiple ini|iative legislative prin care sunt încurajate, susţinute, facilitate investiţiile private etc.), societatea trebuie să realizeze că, într-o economie sănătoasă, ’’pachetul” mediului privat include drepturi şi obligaţii corelative. Toate drepturile acordate acestui adevărat „motor” al economiilor naţionale trebuiesc însoţite de obligaţiile corelative. Or, în categoria acestor obligaţii este esenţial să reţinem asigurarea sustenabilităţii economiei naţionale şi a nivelului de trai decent pentru populaţie”, susţin iniţiatorii.
Mai exact, proiectul propune modificarea Codului Muncii cu următorul articol: „Raportul dintre salariul de bază minim brut pe ţară şi salariul mediu brut pe economie va creşte în tranşe anuale egale începând cu data de 01 ianuarie 2021, urmând ca la data de 31 decembrie 2024 salariul de bază minim brut pe ţară să reprezinte 60% din salariul mediu brut pe economie”.
În acest moment, salariul minim brut din România a ajuns la 2.230 lei (1.346 lei salariu minim net), după o majorare de la 2.080 lei, de la 1 ianuarie 2020. Pe de altă parte, salariul mediu brut din România va ajunge anul acesta la 5.429 lei, echivalentul unui salariu net de 3.324 lei, conform bugetului aprobat pentru 2020.
Comisia Europeană a început în luna ianuarie dezbaterile pentru un salariu minim european, una dintre cele mai remarcabile propuneri ale noii sale agende sociale. Mecanismul, care vizează o remuneraţie minimă echivalentă cu 60% din salariul mediu naţional în toate ţările, face parte dintr-o serie de măsuri care va include şi crearea unei asigurări europene pentru şomaj.