Ministrul Transporturilor a anunțat când se termină lucrările la metroul din Drumul Taberei și când vor putea călătorii să circule pe Magistrala 5.
Răzvan Cuc a declarat la România TV că va efecuta o vizită pe șantierul metroului din Drumul Taberei. Acesta a anunțat când va fi deschisă această magistrală.
”Următoarea vizită o voi face la șantierul de la Magistrala 5. Stadiul fizic este avansat. Deci construcția va fi finalizată undeva la sfârțitul lunii octombrie. Contractul va fi semnat săptămâna viitoare, iar firma care a câștigat acest contract și-a asumat finalizarea lucrărilor până la sfârșitul acestui an. Deci la sfârșitul acestui an vom deschide traficul pe Magistrala 5. Și pentru acest lucru voi sta pe șantiere, nu numai pe autostrăzi, sau pe calea ferată. Deci în luna decembrie se va circula pe Magistrala 5”, a precizat Răzvan Cuc.
Lucrările la Magistrala 5 a metroului bucureştean au început în 2011, iar termenul iniţial de finalizare era 2014. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.