Camilla Cavendish a punctat într-un articol realizat pentru Financial Times că, în vreme ce francezii au salutat revenirea la viață a cafenelelor săptămâna aceasta, Joe Biden a ridicat obligația purtării de mască pentru americanii vaccinați, iar Bruxelles-ul a relaxat restricțiile de călătorie pentru străini, Regatul Unit a reușit să se lase cuprins de panică din cauza unei noi variante de coronavirus.
Vom fi pierduți dacă ne panicăm la fiecare mutație a coronavirusului
Deși a vaccinat mai mulți oameni per capita decât aproape oricare altă țară, guvernul a început să bată în retragere în privința propriilor planuri de redeschidere. Atunci când un ministru al sănătății a proclamat că „toate călătoriile sunt periculoase”, eu m-am întrebat: ce s-a întâmplat cu modul în care înțelegem riscurile?
Cu toții încercăm să ne lămurim ce putem face cu noile libertăți, întrebându-ne dacă vom mai avea vreodată conversații banale sau dacă să luăm sau nu autobuzul. Vom fi pierduți dacă ne vom panica de fiecare dată când coronavirusul va suferi o mutație. E posibil ca în cele din urmă planeta să fie suficient de ghinionistă pentru a se pricopsi cu o variantă capabilă să ne fenteze vaccinurile. Dar, până atunci, trebuie să privim pandemia în perspectivă. Aceasta este acum în Anglia și Țara Galilor a noua afecțiune care provoacă cele mai multe decese, în urma altora precum bolile de inimă și gripa, scrie ft.com
Ce a făcut pandemia cu modul nostru de a înțelege riscul?
Pe măsură ce pandemia se retrage, oamenii de știință și politicienii suferă o reacție adversă la iminenta disipare a propriei lor puteri. Presa s-a umplut de speculații cum că noua variantă descoperită inițial în India este extrem de contagioasă, dar rareori se menționează că rata spitalizărilor e în continuare în cădere. Experții au intonat cu gravitate că numărul cazurilor crește rapid în anumite zone cu mari comunități etnice și au mormăit că guvernul ar trebui să impună noi interdicții de deplasare. Însă rata cazurilor noi este stabilă la nivel național, tot așa cum s-a întâmplat în cazul variantelor detectate în Africa de Sud și Brazilia. Indiciile arată că această variantă nouă va fi îngrădită la nivel local, ca și celelalte.
Ce s-a întâmplat cu legendarul nostru scepticism englezesc? Guvernul britanic are un plan decent de redeschidere graduală, care va culmina pe 21 iunie. De câte ori pare că își va retracta promisiunea, el se joacă cu mințile noastre și cu economia noastră. Nu există nici acum o analiză cost-beneficii a efectelor carantinei asupra sănătății și mijloacelor noastre de trai.
Inițial, când publicul a acceptat restricții fără precedent asupra libertății noastre, a făcut-o pentru a proteja spitalele de riscul copleșirii. Acel pericol a trecut acum. Rata mortalității raportată la grupe de vârstă este acum în Anglia cea mai mică de la începerea înregistrărilor, în 2001, conform Oficiului Național de Statistică. Luna trecută numărul deceselor s-a situat la 6% sub media ultimilor cinci ani.
În aceste condiții, este incredibil că miniștri și funcționari nealeși continuă să utilizeze un limbaj autoritar – iar publicul nu spune nici pâs. Teoretic, anul trecut ar fi trebuit să-i fim recunoscători guvernului nostru pentru că ne-a „salvat Crăciunul”. Luna următoare se așteaptă de la noi să aclamăm că suntem „dezlegați” – într-o țară în care decesele de pe urma Covid-19 nu reprezintă decât 2% din total. Boris Johnson ne-a avertizat săptămâna aceasta că „n-ar trebui să vă duceți în vacanță într-o țară de pe lista de culoarea chihlimbarului”, în ciuda faptului că lista lui „verde” nu include decât o țară europeană, Portugalia, iar turiștii reveniți în țară vor trebui să se izoleze acasă 10 zile și să facă două teste, secretarul de interne amenințând că aceștia ar trebui să se aștepte ca poliția să le „bată la ușă”.
Chiar și mai surprinzător e că acest limbaj provine de la un guvern conservator condus de un fost libertarian. Dar nici unul dintre partidele consacrate nu diferă cu ceva. Secretara din umbră a laburiștilor pentru comerț internațional, Emily Thornberry, n-a pierdut deloc vreme săptămâna aceasta pentru a cere ca interdicțiile de călătorie să fie „mult mai stricte”. Mă întreb cum crede ea că va ajuta acest lucru comerțul internațional?
Marcate de faptul că au acționat tardiv pentru închidere la prima apariție a virusului, eșaloanele superioare ale guvernului încearcă să-și aline conștiința promițând o vigilență eternă. Dar a lupta războiul deja încheiat e absurd. Regatul e un centru global al afacerilor, unde unul din patru copii are măcar un părinte născut în străinătate, iar cei mai mulți adulți sunt vaccinați cu cel puțin o doză. Acest guvern ar trebui să fie mult mai preocupat de posibilitatea ca populația să fi devenit prea speriată pentru a mai putea fi antreprenorii temerari ai Regatului post-Brexit.
În primele zile ale pandemiei guvernul era îngrijorat că zavergii de britanici nu se vor conforma restricțiilor și a consultat specialiști în comportamentul maselor pentru a afla ce lozinci ar putea funcționa. Vara trecută unul dintre acei specialiști mi-a spus că vreo treime din populație a ajuns să fie cuprinsă de „fobie” – sunt prea speriați pentru a mai ieși din casă sau pentru a solicita asistență medicală – și că lui îi este teamă că nu vom ști cum să le vindecăm acea fobie. O nouă carte, „State of Fear” [„Stare de frică”], susține că Grupul Științific de Consiliere pentru Comportament Pandemic al guvernului a utilizat frica în moduri care sunt „distopice”, după cum s-a exprimat chiar un membru al Grupului. Îndrumarea publicului e o chestiune importantă și relevantă în domeniul sănătății publice: dar viitoarea anchetă privind Covid-19 va trebui să examineze dacă utilizarea ei nu a devenit cumva neetică.
ARN-ul virusurilor suferă mutații și medicii trebuie să continue să fie vigilenți. Dar este chiar atât de nesăbuită goana după pachete turistice? Sunt multe motive pentru care britanicii ar putea fi în pericol. Bem prea mult, suntem suficient de imprudenți pentru a înota în mare și avem acest nărav bizar de a conduce pe partea greșită a drumului. Cu alte cuvinte, ne asumăm riscuri. E un lucru pe care toate societățile democratice trebuie să înceapă să-l facă din nou – înainte de a uita cum să-l facă.
Sursa foto: Pixabay