Acum, oamenii de știință coreeni susțin că au găsit o modalitate „inovatoare” de a produce alimente. Așa că au inventat un nou aliment hibrid, constând din celule de grăsime bovină și mușchi, crescute în boabele de orez, potrivit Sciencealert.
O combinație ciudată între carne tocată și orez
Ceea ce a ieșit seamănă cu o combinație ciudată între carne tocată și orez, boabele respective fiind roz și lipicioase. Potrivit echipei conduse de inginerul biomolecular Sohyeon Park de la Universitatea Yonsei, amestecul este plin de nutrienți și, deși e mai dificil de realizat, într-o zi ar putea ajunge pe mesele oamenilor.
„Imaginați-vă că obținem toți nutrienții de care avem nevoie din orezul proteic cultivat cu celule”, spune Park. „Orezul are deja un nivel ridicat de nutrienți, dar adăugarea de celule din animale îl poate stimula și mai mult”, explică el.
Orezul conține aproximativ 80% amidon, 20% fiind proteine și alți nutrienți. Este un aliment de bază, dar cercetătorii s-au gândit că ar putea exista o modalitate de a-l face să funcționeze și altfel.
În mediile de laborator, oamenii de știință folosesc adesea o matrice artificială pentru diferite țesuturi și organe. Park și colegii ei au considerat că, fiind atât de poros, orezul ar putea îndeplini aceeași funcție, acționând ca schelă pe care celulele animale crescute în laborator se pot alipi în țesut.
În primul rând, au acoperit boabele de orez cu gelatină de pește și enzime alimentare pentru a ajuta celulele să găsească și să sporească cantitatea de material celular care se agață și crește pe orez. Apoi au însămânțat boabele de orez cu mușchi de vacă și celule stem de grăsime și le-au lăsat să crească într-un vas de sticlă, timp de 9 până la 11 zile.
La sfârșitul perioadei de cultivare, cercetătorii au testat orezul pentru a-i studia structura și conținutul nutrițional. Astfel au descoperit că alimentul hibrid din carne de vită și orez era mai ferm și mai fragil decât orezul obișnuit.
Orezul hibrid a avut un conținut mai mare de proteine și grăsimi decât orezul netratat
Și mai important, profilul nutrițional al orezului s-a schimbat. Orezul hibrid a avut un conținut mai mare de proteine și grăsimi – cu 8% mai multe proteine și 7% mai multe grăsimi – decât orezul netratat. În acest caz, orezul cu carne (sau carnea de orez) ar fi mai puțin costisitor de produs decât carnea de vită per gram de proteine, atât ca emisii, cât și ca bani.
Potrivit echipei, producția de orez produce 6,27 kilograme dioxid de carbon la 100 de grame de proteine. Carnea de vită eliberează 49,89 kilograme de dioxid de carbon la 100 de grame de proteine. Costul orezului hibrid ar fi în jur de 15% din prețul cărnii de vită per kilogram.
Modificările profilului de aromă a orezului ar putea fi și ele interesante. Echipa a descoperit că mușchiul și grăsimea de vită au adăugat compuși de miros diferiți.