Vom putea plăti biletul direct cu cardul. Gabriela Firea anunță când va fi acest lucru posibil

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a postat pe pagina de Facebook detalii despre noul proiect ce modernizare al călătoriile cu STB. Conform acesteia, în curând, vom putea efectua plata biletului direct în mijlocul de transport, contactless, cu ajutorul cardului bancar. Deocamdată acest proiect este funcțional doar pe trei linii express, dar va fi extins pe toatel liniile deservite de noile vehicule.

„Plata calatoriei cu autobuzul, direct cu ajutorul cardului bancar! Bucurestenii beneficiaza de acum de cea mai noua tehnologie de plata, direct in mijloacele de transport in comun cu care circula! Pentru prima data in Romania se utilizeaza validatoare contactless de ultimă generație, care au fost deja instalate pe autovehicule STB.

Proiectul este functional pe liniile Expres 780, 783 și 784, urmând ca, în cel mult o lună, să fie extins pe toate celelalte linii deservite de noile vehicule.

Acesta face parte dintr-un pachet de măsuri mai amplu, de modernizare a transportului în comun din București”.

· Astfel, călătorii au posibilitatea de a plăti direct călătoria cu orice tip de card bancar contactless Mastercard sau Visa, emis oriunde in lume, modalitatea de plată fiind aceeași cu cea a validării unui card de transport.

· Validările multiple pot fi realizate doar prin alegerea opțiunii dedicată, astfel că nu există riscul validărilor multiple printr-o apropiere accidentală de validator a cardului bancar.

· La un singur validator pot fi efectuate validări atât cu cardul de transport cât și cu un card bancar, călătorii fiind cei care vor opta pentru modalitatea de plată.

· Tariful călătoriei este același, indiferent ce cu ce tip de card alege călătorul să plătească: 1,3 lei – pe liniile urbane; 1,5 lei – pe liniile regionale si 3,5 lei – pe liniile expres.

· Pentru implementarea acestui proiect, STB SA a semnat la finalul anului 2019, un contract cu BCR, prin care operatorul bancar asigură implementarea soluției tehnice, utilizând validatoarele de nouă generatie instalate pe noile vehiculele din parcul STB SA.

· În prezent, călătorii care utilizează mijloacele de transport în comun de suprafață din întreaga Regiune București-Ilfov pot plăti călătoria prin încărcarea unui card de transport atât online, cât și la cele peste 220 de centre de emitere și reîncărcare carduri, precum și prin intermediul telefonului mobil: cu ajutorul aplicației mobile BPay sau prin SMS”, a scris primarul general al Capitalei pe pagina sa de Facebook.